Creta colorată
Nimeni nu știa când a apărut acel om în oraș. Părea că fusese mereu acolo, pe trotuarul celei mai aglomerate străzi, cu numeroase magazine, restaurante, cinematografe la modă, promenade de seară și întâlniri ale îndrăgostiților.
Stând în genunchi pe asfalt, cu bucățele de cretă colorată în mâini, desena îngeri și peisaje minunate în care erau soare, copii fericiți, flori înflorite și visuri de libertate. Oamenii se obișnuiseră cu acest om. Unii aruncau o monedă pe desen. Câteodată, oamenii se opreau și vorbeau cu el. Îi povesteau despre grijile lor, despre speranțele lor, îi povesteau despre copiii lor…
Omul asculta. Asculta mai mult decât vorbea.
Într-o zi, el a început să-și strângă lucrurile pentru a pleca din oraș. În jur s-au adunat oameni care se uitau la el. Se uitau și așteptau. „Lasă-ne ceva. Ca amintire…”
Omul și-a arătat mâinile goale. Ce putea să dăruiască?
Dar oamenii îl înconjuraseră din toate părțile și așteptau. Atunci, omul a scos din rucsac bucățelele sale de cretă colorată cu care desenase îngeri, flori și visuri, și le-a împărțit oamenilor. Câte o bucățică fiecăruia. Apoi, fără să scoată o vorbă, a plecat.
Ce au făcut oamenii cu bucățelele de cretă colorată? Cineva a agățat-o într-o ramă, cineva a dus-o la muzeul de artă contemporană, cineva a pus-o în sertar, dar, în mare parte, au uitat de ele.
A venit acest om ciudat și ți-a dat posibilitatea să colorezi lumea. Tu ce ai făcut cu bucățelele tale de cretă?
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com