Trandafirul roșu
Un marinar primea scrisori de la o femeie pe care nu o văzuse niciodată. Numele ei era Rosa. Au corespondat timp de 3 ani. Citindu-i scrisorile și răspunzându-i, el a înțeles că nu mai poate trăi fără scrisorile ei. S-au îndrăgostit unul de celălalt, fără să-și dea seama de asta.
Când serviciul lui militar s-a încheiat, au stabilit o întâlnire la Gara Centrală, la ora cinci seara. Ea i-a scris că va avea un trandafir roșu la rever.
Marinarul a stat pe gânduri: nu văzuse niciodată o fotografie de-a Rosei. Nu știa câți ani are, nu știa dacă este urâtă sau frumușică, plinuță sau zveltă.
A sosit la gară și, când ceasul a bătut ora cinci, ea a apărut. O femeie cu un trandafir roșu la rever. Avea peste patruzeci de ani… Marinarul a vrut să se întoarcă și să plece. S-a simțit stânjenit că în tot acest timp corespondase cu o femeie mult mai în vârstă decât el.
Dar nu a făcut aceasta. S-a gândit că această femeie îi scrisese în tot timpul în care el fusese pe mare, îi răspunsese la întrebări, îl bucurase cu răspunsurile ei. Ea nu merita așa ceva. Așa că s-a apropiat de ea, i-a întins mâna și s-a prezentat.
Iar femeia i-a spus marinarului că a greșit. Că Rosa stă în spatele lui.
El s-a întors și a văzut-o. Era o tânără minunată și frumoasă.
Doamna în vârstă i-a explicat că Rosa a rugat-o să își prindă floarea la rever. Dacă marinarul s-ar fi întors și ar fi plecat, totul s-ar fi sfârșit. Dar dacă s-ar fi apropiat de această doamnă în vârstă, ea i-ar fi arătat-o pe adevărata Rosa și i-ar fi spus tot adevărul.
(Din rețelele de realizare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com