În semn de profundă recunoștință

26 05 B 2

Se apropie sfârșitul actualului an de învățământ. La careul solemn, cei mai buni elevi vor fi menționați cu diplome. Dar în numele colectivului pedagogic al Gimnaziului nr.10 din Cernăuți aș vrea să exprim sincere mulțumiri părinților elevilor noștri. Ei ne-au ajutat, ne-au susținut pe tot parcursul anului.

Și elevii s-au străduit să le mulțumească. În inimile părinților, în deosebi ale mamelor va rămâne ca o amintire luminoasă sărbătoarea consacrată mamelor, marcată în luna mai. Evenimentul a fost organizat de elevii clasei a 3-a, împreună cu învățătoarea lor, Ina Gordița.

Copiii au cântat și au dansat cu entuziasm. De pe scenă au răsunat cele mai calde poezii dedicate celor mai dragi persoane. La finalul sărbătorii, fiecare elev i-a oferit mamei sale un cadou memorabil, pregătit cu propriile mâini. A fost o sărbătoare în care fiecare cuvânt din poezii și cântece, fiecare figură de dans au fost dedicate mamei. Elevii au pregătit mult timp surprize și cadouri pentru a mai spune o dată: „Mulțumesc pentru viață!”. Sărbătoarea a fost foarte emoționantă, lăsând amintiri calde în inimile tuturor  celor prezenți.

Cristina CEAGOREANU,

profesoară la Gimnaziul nr.10 din Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий