Ilia Skrepciuk, din satul montan Dovgopillea, fostul raion Putila, la cei 99 de ani ai săi încă mai are grijă de oi și de trei ori pe zi îngenunchează la rugăciune, iar secretul longevității sale îl vede în credință, muncă și iubirea față de Dumnezeu.
Când deasupra localității Dovgopillea abia se crapă de ziuă, bunelul Ilia este deja în picioare. Își începe ziua cu o rugăciune, după care se apucă de muncă, care nu-l lasă deloc până nu cade amurgul. Așa trece fiecare zi a acestui muntean, care pe 2 august a împlinit 99 de ani, scrie BUK media.
La cei 99 de ani ai săi, Ilia Skrepciuk nu știe ce înseamnă să stea degeaba. Fie meșterește ceva de unul singur, fie strănepoata trebăluiește alături, fie străstrănepotul Ievghencik, în vârstă de doi ani, tropăie prin preajmă și ciripește ceva la adresa bunicului. Uneori, stăpânul casei mai trage un pui de somn la umbră — și o ia de la capăt. Mâinile lui s-au obișnuit cu lemnul încă din copilărie: sculptează diverse obiecte din lemn, așa cum făcea pe timpuri tatăl său. Iubește oile mai presus de orice. În prezent, turma sa de oi a fost mânată pe pășunile alpine, iar stăpânul așteaptă în fiecare zi să vadă când vor fi aduse acasă. Îi este foarte dor de ele, deoarece a fost obișnuit întreaga sa viață să aibă grijă de cineva.
De-a lungul vieții sale a trecut prin multe greutăți. Timp de zece ani, Ilia Skrepciuk nu a putut vedea lumea — a trăit într-un întuneric total. Și iată că, datorită, după cum este convins, rugăciunii sincere și harului divin, i s-au întors vederile. „Când i-am văzut pe strănepoți, am crezut că sunt nepoții mei”, își amintește el: căci îi văzuse ultima oară când erau doar niște copii, iar acum în fața ochilor săi au apărut deja oameni mari. „Slavă Domnului, de opt ani văd deja”, adaugă el.
Pentru bunelul Ilia, credința nu este doar un cuvânt, ci un adevărat mod de viață. Se roagă de trei ori pe zi — dimineața, la amiază și seara, câte o oră de fiecare dată, stând în genunchi. De trei ori pe săptămână — luni, miercuri și vineri — ține post: nu mănâncă nimic până când nu înnoptează. Și postește nu pentru sine — ci pentru copii, pentru nepoți. De mai bine de treizeci de ani nu mai poate ajunge la biserica din sat: drumul este lung, tocmai trei kilometri, așa că se roagă acasă. Iar toate sărbătorile bisericești le știe pe de rost, fără niciun calendar, și într-o zi de sărbătoare nu se va apuca niciodată de muncă.
Ilia Skrepciuk s-a născut pe 2 august 1927 în Dovgopillea, în cătunul Kostyneț. Tatăl, Tanasii, avea mâini de aur: construia sobe pentru oameni, sculpta cruci și obiecte din lemn. Mama, Anna, se ocupa de gospodărie. Copilăria băiatului s-a întrerupt devreme și dureros: mai întâi a murit de tifos o soră, iar peste o jumătate de an a murit și mama. De mic a rămas doar cu tatăl său. Trăiau sărăcăcios, nu țineau o gospodărie mare — poate doar câteva oi. Ilia a urmat doar trei clase ale unei școli românești, iar apoi a muncit din greu. S-a angajat ca zilier la pășunile montane, mergea în pădure — pe jos acolo și pe jos înapoi, pe poteci de munte. Mai târziu a flotat bușteni pe plute din lemn, pe care le mâna pe un râu de munte vijelios. Aceasta a fost o pâine grea și periculoasă. Și-a dedicat întreaga viață pământului și muncii.
Iar la 29 de ani, soarta i-a dăruit-o pe Olena — o fată din satul său natal, Dovgopillea. Peste doar jumătate de an s-au căsătorit. Împreună au crescut doi copii — fiica Maria și fiul Iurii. Iată că deja de 19 ani bunelul Ilia trăiește fără Olena sa. Nu mai este nici fiul Iurii — a decedat de-o boală grea. Iar fiica Maria, cu un an în urmă a suferit un accident vascular cerebral, a căzut la pat și nu se mai ridică.
Ilia Skrepciuk își amintește și de urgia războiului și a foamei. Cu atât mai acut resimte el războiul de astăzi, căci durerea acestuia a atins familia lor: soțul Nataliei, Myhailo, este considerat dispărut fără veste începând cu 14 noiembrie 2025, iar rudele îl așteaptă acasă. Din această cauză, bunelul Ilia plânge des.
Și totuși, lumina din sufletul său nu se împuținează. El visează să atingă vârsta de o sută unu ani. „Iar dacă Dumnezeu îmi va prelungi viața — atunci îl voi preamări pe Dumnezeu”, zâmbește centenarul. Și de fiecare dată îi povățuiește pe oameni: să se roage pentru ei înșiși și pentru cei dragi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com