Cum a devenit amenințarea nucleară parte din cultura politică a Rusiei
Amenințarea nucleară a devenit în Rusia lui Vladimir Putin mai mult decât o strategie de descurajare militară, iar discuțiile despre o apocalipsă s-au transformat într-o nouă credință care cimentează identitatea regimului. Armele nucleare, odinioară instrument al echilibrului global, au devenit un mit intern, o dogmă politică și un simbol al excepționalismului rus. Din păcate, acest mit, cultivat ani la rând de Kremlin, s-ar putea dovedi mai periculos decât arma însăși.
Scriam în 2022 pentru Libertatea, la trei luni de la declanșarea invaziei din Ucraina, că de teama unui atac sau accident nuclear, cauzat de riscul exploziei centralelor din Ucraina, cetățenii europeni au golit farmaciile de iod, iar accesările site-urilor care au publicat recomandări de supraviețuire în caz de atac nuclear au crescut în progresie geometrică.
Dacă analizăm istoria Rusiei și evoluțiile din societatea rusă din ultimii 30 de ani, observăm că aceste amenințări nu sunt noi, nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-o tradiție politică internă mai puțin cunoscută în Occident.
Armele nucleare ca un panaceu pentru problemele Rusiei
Rusia amenință Occidentul cu armamentul nuclear de mai mulți ani. Pentru Kremlin, armamentul nuclear face parte din gândirea politică autohtonă. Este o mândrie națională pentru ruși că au armament nuclear cu care pot, teoretic, distruge orice stat din lume.
Armamentul nuclear al Rusiei este un element de puzzle în tabloul ambițiilor imperialiste ale Moscovei. După 25 de ani de propagandă și educare a maselor în spiritul unei națiuni care cândva era centru de imperiu și acum nu mai este „din vina Occidentului”, elita politică rusă apelează din când în când la argumentul nuclear pentru a le reaminti rușilor că butonul roșu sau „butonul viitorului” omenirii tot la Moscova se află.
Focoasele nucleare sunt pentru clasa politică din Rusia un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor interne. Fostul președinte al Rusiei, Boris Elțîn, fiind acuzat că nu a reușit să rezolve problema sărăciei în țară, a ales la un moment dat să amenințe SUA cu armamentul nuclear. Elțîn a declarat că fostul președinte american Bill Clinton a uitat că „Rusia dispune de un arsenal complet al armamentului nuclear și de aceea a decis să ne arate musculatura”.
Declarația lui Elțîn din decembrie 1999, destul de atipică pentru liderul de la Kremlin care a condus Rusia în anii ’90, a trezit un val de mândrie națională în Rusia. A fost un moment de cotitură. Sondajele sociologice au arătat atunci că rușii au uitat pentru o vreme de problemele economice, fiind dominați de o euforie după care tânjeau — a demonstrării puterii Rusiei. Peste mai puțin de o lună, Elțîn se retrage din politică, lăsându-l urmaș pe Vladimir Putin — în perioada căruia „argumentul nuclear” a devenit unul tradițional pentru Kremlin.
Washington, Londra, Paris – orașe care vor deveni praf radioactiv
După invadarea Georgiei în 2008, Moscova a început să promoveze activ proiectul geopolitic cunoscut ca „lumea rusă”. După 2014, când președintele pro-rus Viktor Ianukovici a fugit din Ucraina, conceptul de „lume rusă” a fost completat cu un război hibrid împotriva Occidentului. În aceeași perioadă, pentru publicul intern a fost reinventat argumentul nuclear.
Cel mai activ în acest sens a fost Vladimir Jirinovski, un apropiat al lui Putin, care era formal liderul unui partid de opoziție. El amenința săptămânal cu armament nuclear statele din Occident, la posturile rusești de televiziune. Aceste amenințări erau „produse” pentru consumul informațional intern, subliniind măreția Rusiei. Chiar în preajma războiului din Ucraina, Jirinovski amenința Occidentul spunând că nu vor mai exista orașe ca Washington, Londra sau Paris, deoarece se vor transforma în praf radioactiv.
Rușii află la televizor că fac parte dintr-o civilizație istorică, că Occidentul este un rău absolut — dar care oricând poate fi pedepsit de Rusia cu ajutorul armamentului nuclear, devenit „un dar de la Dumnezeu”.
În loc de linii roșii – linii nucleare
După ce Putin a anunțat declanșarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina, retorica nucleară a Rusiei a depășit granițele interne și a fost exportată în presa internațională. Liniile roșii trasate anterior de Kremlin au fost înlocuite, după 24 februarie 2022, cu linii nucleare. Mesajul transmis Occidentului era clar: orice sprijin militar acordat Ucrainei va atrage un răspuns nuclear din partea Moscovei.
În timp ce liderii occidentali cântăreau riscurile unei intervenții directe, televiziunile ruse difuzau zilnic avertismente apocaliptice. Analiștii apropiați de putere explicau, cu o siguranță cinică, că Rusia ar putea transforma oricând Europa și America într-un pustiu radioactiv — o imagine menită să amplifice frica externă și, în același timp, să alimenteze sentimentul de măreție în rândul publicului intern.
Între „raiul” și „iadul” nuclear
În urma nenumăratelor discuții despre atacuri nucleare, în Rusia se produce obișnuirea opiniei publice cu ideea că un astfel de război s-ar putea întâmpla. Pe canalele de Telegram sunt distribuite informații despre „cum să supraviețuiești unui atac nuclear în replică”, ca și cum ar fi deja clar că Moscova va lovi prima.
Pe fondul ritmului lent al înaintării armatei ruse în Ucraina, comparativ cu așteptările inițiale ale Kremlinului, discursul despre războiul nuclear a căpătat o aură sacrală și fatalistă: „Dacă nu vom câștiga războiul, vom distruge omenirea, pentru că răul trebuie oricum eliminat”. În acest context, argumentul nuclear nu mai este perceput doar ca un instrument de descurajare, așa cum se obișnuia în relațiile internaționale, ci a devenit un element central al retoricii politice interne — un curent mental și chiar cultural, menit să întrețină orgoliul imperial și sentimentul excepționalismului rus.
Într-o emisiune din 2022, jurnalistul rus Vladimir Soloviov afirma că rușii vor merge în rai dacă omenirea va fi distrusă de un mare război nuclear. Este un strigăt al disperării și un semnal al slăbiciunii din partea elitelor ruse care și-au dorit o „operațiune militară specială” mult mai rapidă și mult mai ieftină. Chiar dacă oficialii occidentali consideră puțin probabil un război nuclear, jocul hibrid al Moscovei rămâne extrem de periculos: obișnuirea populației cu ideea că armamentul nuclear este un argument civilizațional și sacral se va înrădăcina tot mai mult în mentalitatea rușilor.
Amenințarea nucleară, născută inițial ca strategie de descurajare globală, s-a transformat într-un mecanism intern de control al conștiințelor și într-un simbol al puterii absolute. Chiar dacă amenințările verbale vor fi abandonate, „dezastrul nuclear” din imaginarul colectiv rus nu va dispărea de la sine. El va continua să fie o problemă profundă — o moștenire complicată și distrugătoare, asemănătoare cu cea a necondamnării comunismului și a crimelor sale la Moscova.
Marin GHERMAN
(Suceava)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com