Un antreprenor din Bucovina va fi judecat pentru tentativă de export ilegal de lemn

26 03 А 3

În regiunea Cernăuți a fost finalizată ancheta preliminară în cazul unui antreprenor suspectat de tentativă de export ilegal de materiale lemnoase peste graniță. Rechizitoriul a fost deja trimis în instanță, informează Direcția Teritorială a Biroului de Securitate Economică din regiunea Cernăuți.

Detectivii Biroului de Securitate Economică din regiunea Cernăuți au stabilit că administratorul unei firme exportatoare a încheiat un contract cu o companie românească pentru furnizarea de lemne de foc în țările Uniunii Europene.

Potrivit anchetei, încărcătura urma să fie transportată pe cale ferată prin Punctul vamal „Vadul Siretului” al Vămii Cernăuți. În timpul controlului vamal, în vagoane au fost descoperite neconcordanțe în documentele de însoțire.

O verificare amănunțită a demonstrat că, sub aparența lemnelor de foc, au fost ascunse materiale lemnoase de rășinoase și foioase, al căror export este interzis de legislația Ucrainei. Volumul total al acestor produse a fost de 33 de metri cubi.

Directorul întreprinderii este acuzat de tentativă de transfer ilegal peste frontiera vamală a Ucrainei a materialelor lemnoase interzise la export (partea 2 art. 15, partea 3 art. 201-1 din Codul Penal al Ucrainei).

Rechizitoriul a fost înaintat instanței de judecată.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий