În rândurile Armatei Ucrainene luptă mulţi voluntari. Unii dintre ei au revenit în Patrie din locuri confortabile din Occident, îndemnaţi de simţul datoriei de a-şi apăra pământul natal. Printre aceştia a fost şi Ruslan Moldovan, cunoscut după buletinul de identitate ca Dumitru Ignatenco. Camarazii de arme îl numeau „Italianul”, căci din Italia a venit acasă şi s-a dus pe front. Acolo a şi căzut în una din luptele împotriva ocupanţilor…
Ruslan Moldovan s-a născut la 16 noiembrie 1976 în Berestea. A urmat şcoala medie incompletă din satul natal. A fost o clasă neobişnuită, îşi aminteşte fosta dirigintă, Nina Bocancea. În clasă erau 18 băieţi, caz foarte rar pentru şcoala din Berestea, unde clasele de obicei sunt mici.
– Ruslan Moldovan şedea în ultima bancă împreună cu prietenul său din copilărie, Boris Cebotari, îmi spune fosta lor profesoară de matematică, Viorica Steţ. Era un băiat liniştit, foarte ordonat.
– Pe atunci, în şcoală era practicat jocul militar patriotic „Zarniţa”. Ruslan Moldovan participa foarte activ la el. Nu bănuia nimeni că el, peste ani de zile, va nimeri pe adevăratul câmp de luptă, remarcă Galina Ursu, fostă directoare a Şcolii din Berestea, în prezent profesoară la Liceul nr. 2 din Noua Suliţă.
După absolvirea clasei a opta, Ruslan Moldovan s-a înscris la Şcoala tehnică din Stăuceni, sat învecinat cu Berestea. Acolo erau instruiţi viitorii mecanizatori şi alţi specialişti în agricultură.
– Serviciul militar în termen Ruslan l-a făcut într-o unitate de desant la Bolgrad, regiunea Odesa. Pregătirea şi instruirea militară i-au fost de real folos în acest război. Dar, la război, de gloanţele inamicului sau de explozia unei mine nu este nimeni ocrotit, spune cu profundă tristeţe Radu Cociurca, starostele satului Berestea.
După armată, Ruslan Moldovan a lucrat un timp oarecare în organele de menţinere a ordinii publice, apoi, ca şi alţi consăteni de-ai săi, a plecat la câştig în Italia. Peste doi ani şi-a luat încolo şi familia. Optsprezece ani a lucrat grădinar, îi plăcea să crească flori, îndeosebi, trandafiri. Dar a însuşit şi a practicat şi alte meserii, mai ales cele legate de construirea caselor. Cei care l-au cunoscut afirmă că avea mâini de aur. Între timp, şi-a construit o casă în Noua Suliţă, căci avea de gând să revină la baştină. Din acea casă a şi fost petrecut pe ultimul său drum…
În ziua de 24 februarie a aflat de la un post de radio din Italia despre invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina. Fără să stea mult la îndoială, a sunat părinţilor şi le-a spus că se întoarce acasă. N-au putut să-l oprească nici soţia Angela, nici fiica.
A urcat la volanul autoturismului său şi peste 26 de ore a ajuns la frontiera Ucrainei. La vamă, înaintea lui erau două maşini cu ajutor umanitar şi el. Iar din Ucraina spre Europa – un şir nemaipomenit de mare de maşini. „La ce te întorci?”, l-a întrebat vameşul. „Mă întorc să lupt”, i-a răspuns ferm Ruslan. La Noua Suliţă s-a oprit la casa părinţilor, care, cu câţiva ani în urmă, s-au mutat de la Berestea la oraş. Tatăl Ştefan l-a povăţuit să se odihnească după drumul lung şi a doua zi să se prezinte la Comisariatul militar.
Ca fost soldat al trupelor de desant, a luptat vitejeşte. Odată l-a acoperit cu corpul său pe un camarad de arme. „Italianul” se temea numai de mine. Şi chiar explozia unei mine i-a curmat viaţa în tranşee…
Ruslan Moldovan a presimţit că nu se va întoarce de pe front şi a rugat să fie pomenit cu numele Dumitru. De aceea pe crucea de pe mormânt sunt scrise ambele nume, Ruslan-Dumitru. La înmormântarea lui au venit din Italia soţia Angela şi fiica Sabrina. Au venit cu durerea lor enormă ca şi cea a părinţilor Ştefan şi Claudia. A fost o zi neagră nu numai pentru familia lor, ci şi pentru întreaga Noua Suliţă, care l-a petrecut pe acest ostaş al păcii şi libertăţii cu toate onorurile creştine şi militare.
– Recent s-au împlinit 40 de zile de la moartea lui Ruslan. Sunt vecină cu părinţii lui – Ştefan şi Claudia – şi observ cât de mult a influenţat asupra lor moartea feciorului. Au cedat vădit şi, după cum mi s-a destăinuit mama lui Ruslan, pe zi ce trece le vine tot mai greu să se împace cu această pierdere irecuperabilă, mi-a mărturisit Galina Ursu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com