Babi Iar este o râpă de la marginea Kievului, unde începând cu 29, 30 septembrie 1941 au început să fie împușcați de naziști evrei, romi, militari sovietici căzuți în prizonierat, partizani și naționaliști ucraineni. Istoricii estimează că până la eliberarea Kievului de sub ocupația germană, în 1943, au fost uciși acolo între 70 și 200 de mii de oameni, între care peste 34 mii de evrei.
În septembrie 1941 se știa prea puțin despre Germania nazistă, de asta atunci când li s-a ordonat să-și părăsească locuințele, evreii din Kiev credeau că sunt doar evacuați sau că vor fi deportați. Într-un anunț al puterii difuzat în presa de atunci, li se cerea ca în dimineața zilei de 29 septembrie să fie prezenți lângă cimitirul din oraș, iar amenințarea cu moartea îi viza doar pe cei care nu se vor supune ordinului.
Ulterior, s-a aflat că oamenii au fost forțați să meargă spre marginea prăpastiei în grup de câte 10 persoane, erau împușcați și împinși acolo, în timp ce mulțimea era înconjurată de militari germani. Râpa Babi Iar s-a transformat într-o groapă colectivă. Noaptea, malurile de pământ se surpau peste cadavre, fiind utilizat explozibil, iar în următoarea zi masacrul continua.
Cu toate că în Uniunea Sovietică, în locurile unde au avut loc astfel de tragedii au fost ridicate monumente, despre Babi Iar s-a vorbit public abia în anul 1976.
În Ucraina, arhivele securității sovietice care vorbesc despre persoanele ucise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost deschise pentru prima dată în anul 2007. În anul 2010, președintele Viktor Ianukovici le-a închis din nou. Însă la începutul lui 2015 Serviciul de Securitate al Ucrainei a transferat fișierele la Institutul de Memorie Națională.