7 octombrie în calendarul bisericesc și în cel popular

7 10 Ф 1

La 7 octombrie creștinii ortodocși îi sărbătoresc, pe stil nou,  pe Sfinții Mucenici Serghie şi Vah. Serghie și Vah au viețuit în timpul împăratului Maximian. Cei doi sfinți erau creștini pe ascuns, deoarece împăratul era un persecutor al creștinilor. Însă ei au fost descoperiți lui Maximian că se închinau lui Hristos, astfel li s-a cerut să jertfească idolilor. Aceștia, refuzând să aducă jertfe zeilor, au fost lipsiți de însemnele demnității militare, îmbrăcați în haine femeiești și purtați prin cetate, în semn de batjocură.  Iar pentru că nu au lepădat credința creștină nici după această batjocorire, au fost duși în cetatea Varvalisa spre a fi supuși chinurilor de împăratul Antioh.

În această zi, pe stil vechi, este pomenită Sfânta Mare Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla.

Această sfântă a fost din cetatea Iconiei, născută fiind Teoclia, de bun neam şi slăvită. A învăţat cuvântul credinţei de la marele Apostol Pavel, când acesta propovăduia în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinţă era de optsprezece ani. L-a urmat pe Pavel. Iar după aceea, mergând în Antiohia, a fost dată la fiare sălbatice şi la tauri ca să o împungă. Izbăvindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu şi propovăduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos şi trăgând pe mulţi către credinţa în Hristos, s-a dus în patria sa, unde, petrecând în singurătate într-un munte şi făcând multe minuni, a părăsit viaţa la nouăzeci de ani.

În calendarul popular această zi era considerată ca început de iarnă, fiindcă noaptea puteau fi înghețuri.  Din cele mai vechi timpuri în această zi sătenii măcinau grâu şi făceau făină, iar morarii erau serviţi cu copturi. Semnele timpului arată că, dacă este multă ghindă, iarna va fi moale, iar anul viitor bogat în recolte. Dacă tună în această zi, iarna va fi cu puţină zăpadă. Dacă sunt multe pomuşoare, iarna va fi geroasă. Păsările călătoare zboară la o înălţime mică, e semn că iarna va fi timpurie şi geroasă.

În ultima vreme clima s-a schimbat esențial și unele semne ale timpului din vechime și-au pierdut actualitatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий