De la nuntă – la închisoare

30 07 2021 LC INFO 5

În satul Pătrăuţii de Jos, raionul Cernăuţi,  a avut loc un incident ieşit din comun. Mirele, în timpul nunţii, a deschis foc dintr-o carabină automată. Subiectul video despre fapta „eroică” a mirelui a nimerit în reţelele de socializare, el fiind privit şi de oamenii legii. Din imaginile publicate se vede bine cum mirele, din salonul automobilului, a tras în aer din carabină. În apropiere erau casele sătenilor, deci, tirul de foc a prezentat un pericol pentru sănătatea şi viaţa oamenilor. Poliţiştii au sosit neinvitaţi la nuntă. Ei au constatat că arma aparţinea unui prieten al mirelui, în vârstă de 33 de ani. Acesta avea acasă încă trei arme şi în rezultatul incidentului a pierdut permisiunea de a dispune de armă.

Iar pe mire, din cauza comportării necuvenite cu arma, îl aşteaptă o pedeapsă cu privarea libertăţii pe un termen până la şapte ani. Procesul penal a şi fost intentat, comunică Serviciul de presă al Poliţiei regionale, citat de Canalul 24.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий