A fost chemat la Domnul ca vrednic şi viteaz ostaş…

25 03 2022 IN 7

Ieri, locuitorii Storojineţului l-au petrecut pe ultimul drum pe ostaşul creştin, apărătorul Ucrainei, Vladimir Ghii. Procesul a fost oficiat de protopopul raionului Storojineţ, Vasile Covalciuc, şi de un sobor de preoţi. Eroul a fost înmormântat şi cu toate onorurile militare. El a fost chemat la Domnul ca vrednic şi viteaz ostaş, rămânând în memoria celor vii mereu tânăr, care a iubit şi a apărat viaţa. Şi-a jertfit viaţa tânără întru triumful păcii în ţara sa.

În cuvântul de adio protoiereul Gheorghe Covalciuc a menţionat: „Când în ţara noastră a început războiul, când trupele ruse au început să bombardeze oraşele şi satele ucrainene, Vladimir, acest tânăr de 20 de ani, care nici n-a dovedit să-şi  trăiască din plin viaţa, nu s-a ascuns, nu a fugit peste hotare, dar a plecat să-şi apere pământul, poporul, credinţa şi Biserica sa. Din păcate, a fost rănit mortal în noaptea spre 21 martie lângă Kiev. Dumnezeu l-a chemat la El. Acest tânăr şi-a dat viaţa pentru noi toţi. Sperăm că Bunul Dumnezeu îi va primi jertfa şi ne rugăm să-l primească şi în Împărăţia Sa”.

Bucovineanul Vladimir Ghii s-a aflat puţin pe front, însă fapta lui, ca şi cele ale tuturor apărătorilor eroici ai Ucrainei, va dăinui în veacuri.

25 03 2022 IN 4

25 03 2022 IN 5

25 03 2022 IN 6

Foto din reţelele de socializare.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti

Добавить комментарий