A fost relansată prima cursă aeriană între Cernăuţi şi Kiev

1468354541_13647188_471303729726023_337904691_o

Vin veşti bune dinspre Aeroport. După o întrerupere de câţiva ani Aeroportul din Cernăuţi iese din anonimat. Singura cursă aeriană care leagă Cernăuţiul de capitală a fost relansată de către Compania “Linii aeriene din Ucraina”. Prima aeronavă a efectuat marţi seară zborul inaugural de la Kiev la Cernăuţi. Pasagerii au fost întâmpinaţi cu focuri de artificii şi cupe de şampanie. Durata zborului este de o oră, iar preţul unui bilet de călătorie este de 640 grivne într-o singură direcţie. “Am relansat cursa aeriană dintre Kiev şi Cernăuţi. Au fost momente dificile, dar, până la urmă, am reuşit să realizăm acest lucru şi sperăm că aceste curse vor funcţiona zilnic”, a declarat directorul Aeroportului din Cernăuţi, Boris Morskii. De asemenea şi cei primii 49 de pasageri au declarat că sunt foarte mulţumiţi de preţul biletului şi de condiţiile confortabile ale aeronavei. Prezent la eveniment împreună cu familia, primarul oraşului Cernăuţi, Oleksii Kaspruk a menţionat că deja sunt stabilite acorduri preliminare cu mai multe companii aeriene. “Negociem cu alte companii aeriene prin lansarea zborurilor directe din Cernăuţi”, a spus primarul. Zilnic din Cernăuţi aeronava decolează spre capitală la orele 7.00 dimineaţa, iar din capitală – la ora 20.40 minute.

Добавить комментарий