A fost un pedagog adevărat şi mamă iubitoare şi grijulie…  

21 10 F 6

În această perioadă a toamnei de aur şi-a încheiat crugul vieţii Viorica Timcu din suburbia Roşa Stâncă a Cernăuţiului. Ea face parte din familia de pedagogi Lazarovici, oameni pasionaţi de matematică. Profesoara de matematică Viorica G. Timcu a activat mulţi ani la Şcoala nr.17 (în prezent Gimnaziul nr.2) din suburbie, îndeplinind şi funcţia de director-adjunct. Ea a fost ca o mamă pentru toată familia, având grijă de toţi.  A fost excepţională ca profesoară, ca mamă, soţie şi bunicuţă. Le-a altoit dragoste de carte şi le-a dat o educaţie aleasă copiilor săi – Cristina şi Adrian, precum şi nepoţilor. Cu dăruire a lucrat pe tărâmul pedagogic, instruind şi educând mai multe generaţii de copii de la Roşa Stâncă.

Vestea despre moartea fostei profesoare Viorica Timcu a fost primită cu mare durere de familiile Ungureanu, Lazarovici, Saftenco, de familia Alexandru şi Mariana Rusnac, de actualul colectiv pedagogic al Gimnaziului nr.2 şi de cel al Gimnaziului nr.10 din suburbia Roşa,  precum şi de locuitorii suburbiei Roşa Stâncă, o bună parte dintre ei fiind foşti discipoli ai Vioricăi G. Timcu. Ei exprimă profunde condoleanţe membrilor familiei defunctei. Cale lină spre ceruri! S-o aibă Bunul Dumnezeu în dreapta Sa!

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий