Istoricul zilei: 30 septembrie
La 30 septembrie 1857 au început lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei care au precedat unirea Principatelor Româneşti Moldova şi Valahia.
Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei s-au desfăşurat în perioada 30 septembrie – 10 decembrie 1857 sub preşedinţia formală a mitropolitului Nifon şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu. În Ţara Românească, evenimentele s-au desfăşurat în mod firesc, conform dorinţei populaţiei spre Unire. Nu au existat stări conflictuale între autorităţi şi populaţie. Înainte de începerea lucrărilor, mitropolitul Ungrovlahiei Nifon a ţinut o scurtă predică, în care îi îndemna pe ascultători să conştientizeze importanţa istorică a adunării: „Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români; aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte, să avem un cuget şi un scop“. În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 au fost elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc.
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.
Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie 1857) şi Valahia (30 septembrie 1857) aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.
Alegerile pentru Divanurile Ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com