Nu am împrumutat titlul de la un cunoscut film sovietic de aventuri. Este titlul celei de a treia cărţi de amintiri şi cugetări, scrisă de prim-secretarul fostului Comitet raional de partid Chiţmani, Dumitru FUNDIUR, care zilele acestea îşi va sărbători un jubileu remarcabil — 90 de ani.
Domnul Dumitru Fundiur a fost lider al comuniştilor din raionul Chiţmani timp de 15 ani, dar înainte de aceasta a deţinut posturi de răspundere în raioanele Putila, Vijniţa, Storojineţ şi Hliboca. Românii storojineţeni şi hliboceni, care îl ţin bine minte, îl apreciază numai cu cuvinte bune. De altfel, fostul funcţionar de partid posedă româna şi se bucură când, trăind într-un mediu lingvistic ucrainean, are posibilitate să schimbe o vorbă în limba română cu un interlocutor întâmplă tor.
„Patriotismul vieţii” în opinia lui Dumitru Fundiur
„Ştiţi bine că raionul Storojineţ este unul internaţional. E populat de ucraineni, români, polonezi, evrei, romi. În raionul Hliboca, de asemenea, jumătate din număml populaţiei este română. Acolo n-a existat şi nu există nici urmă de şovinism. Nu cred că s-a devalorizat noţiunea de „simţul frăţiei”. În calitate de conducător al raionului am avut grijă ca la posturi de răspundere să fie numiţi reprezentanţi ai acestor etnii.
Nici un om care a trecut pragul biroului meu cu o plângere, nu s-a întors acasă fără un cuvânt şi un sfat bun. M-am străduit să fiu corect cu oamenii, nu am ridicat niciodată vocea, n-am ignorat nici o reclamaţie… Şi, după cum se spune în popor, pe nimeni n-am băgat în puşcărie. Vinovaţilor le-am oferit şansa să-şi „ispăşească vina” prin muncă. Prin muncă cinstită şi conştientă”.
Ascultându-l pe nonagenarul Dumitru Fundiur, mi-am amintit de cuvintele unui fost preşedinte de colhoz din raionul Chiţmani (de altfel, unicul preşedinte de etnie română într-un raion ucrainean), care l-a numit pe primul secretar „o întreagă academie”. Experienţa lui de a lucra cu oamenii este, pur şi simplu, încântătoare. „Anii adolescenţei i-am consacrat plaiului montan — Putila, tinereţea — raioanelor submontane, unde am obţinut ca pe pământurile cu fertilitate redusă de acolo să obţinem recolte nu cu mult mai mici decât pe lanurile de cernoziom din raioanele de silvostepă ale regiunii. Iar cea mai frumoasă perioadă a vieţii — 1 5 ani — am consacrat-o raionului Chiţmani — fruntaş în regiune”.
Aruncând o privire retrospectivă spre acea perioadă a avântului său tineresc, nonagenarul Dumitru Fundiur rămâne la aceleaşi idealuri ale vieţii. „Scopul major spre care tindeam era acela al bunăstării oamenilor. Atunci când omul trăieşte bine, e asigurat cu toate cele necesare, el nu face multă politică, el pur şi simplu este mulţumit de puterea care-i garantează un astfel de mod de viaţă. Dacă vreţi să ştiţi, acesta este un fel de patriotism, un „patriotism al vieţii” — aşa-l numesc eu. Apoi urmează patriotismul neamului — când omul ţine la obârşia sa, la cultura şi tradiţiile poporului său. Iată armonia care trebuie să dăinuie în societate”.
„Steaua de Erou” pierdută în mrejele invidiei
„În cei 15 ani de activitate în postul de prim-secretar al Comitetului raional de partid Chiţmani m-am aflat mai mult în câmp, la fermă, pe sector, în mijlocul oamenilor decât în birou. Am căutat să adun în jurul meu specialişti buni, cu iniţiativă. Le ceream disciplină şi muncă eficientă. Toate gospodăriile agricole din raion erau rentabile şi aveau pe conturile bancare sume solide. în acea perioadă, pe mijloacele financiare ale colhozurilor au fost construite zece şcoli, grădiniţe de copii, puncte medicale şi magazine la ferme. Experienţa agricultorilor chiţnăneni era aplicată în întreaga regiune. Circa o mie de lucră tori ai compbxului agroindustrial al raionului au fost distinşi cu ordine şi medalii — pentru rezultate deosebite în muncă”.
La cei 90 de ani ai săi domnul Dumitru Fundiur are o memorie minunată — ţine minte nu numai numele conducătorilor unităţilor de producţie, ci şi ale specialiştilor din veriga medie. Căci a lucrat cu oamenii şi pentru oameni.
La sărbătorile de stat, când iese între oameni, domnul Dumitru Fundiur îmbracă sacoul încărcat cu ordine şi medalii. Toate sunt distincţii de muncă, iar însuşi Dumitru Fundiur este cavaler al muncii, un cavaler al onestităţii.
„Nu odată numele meu a figurat în lista persoanelor înaintate instanţelor superioare pentru a fi distinse cu cea mai mare menţiune — Steaua de Erou al Muncii Socialiste şi întotdeauna se găseau „binevoitori” care făceau tot posibilul ca numele meu să fie şters din listă. Nu am primit nici ordinele cele mai însemnate, deşi meritam aceasta”.
Domnul Dumitru Fundiur ştia despre acest joc birocratic, îşi dădea seama de unde pornesc invidia şi suspiciunile. Nu poartă pe nimeni pică, ci este mulţumit de soarta sa. Steaua destinului său e mai strălucitoare decât cea de erou, pe care a meritat-o, dar na primit-o.
„Am muncit întru binele Ucrainei în componenţa URSS, am muncit întru binele Ucrainei independente şi mă mândresc cu aceasta”.
„Telefonul meu a fost mereu interceptat…”
Steaua vieţii lui Dumitru Fundiur a răsărit departe de plaiurile bucovinene. S-a născut în regiunea Harkiv. Tatăl său, ostaş în armata austriacă în Primul război mondial, a nimerit în prizonierat şi a fost dus într-un lagăr în Ţinutul Sloboziilor. Acolo s-a căsătorit cu o ucraineancă. Mama sa a fost o activistă şi în anul 1933, vizitând un spital cu bolnavi de tifos, sa molipsit şi în scurt timp a decedat. Dumitru Fundiur ţine bine minte anii de foamete şi lipsuri. în anul 1937, când au început represiunile în masă, tatăl a aflat că un frate de al său trăieşte în Seleatin, localitate din Bucovina, şi prin intermediul Consulatului României la Harkiv, este repatriat în ţinutul nostru, scă pând astfel de teroarea bolşevică. Micul Dumitru terminase trei clase şi la Seleatin a început învăţământul la şcoala românească de acolo.
A învăţat limba română în jumătate de an. în timpul celui de-al Doilea război mondial adolescentul Dumitru Fundiur nimereşte într-o tabără de prizonieri la Piatra Neamţ, România. Din câteva sute de persoane ţinute acolo, au rămas în viaţă numai 18, printre ei fiind şi premilitarul Dumitru Fundiur. Era în anul 1944 şi armata română a întors armele împotriva Germaniei fasciste. Deoarece avea numai 16 ani şi şase luni, el a fost lăsat la baş tină. Iar la Seleatin erau încă nemţii. A fost întemniţat de „ghestapo”, fiind bănuit că este agentul siguranţei. Apoi sovieticii l-au învinuit că este agentul „ghestapo”-ului.
„Am trăit mulţi ani cu asemenea suspecţii, chiar telefonul meu din biroul primului secretar al Comitetului raional de partid era interceptat…”.
Bănuieşte că, poate aceasta şi este una din cauzele că nu i s-a conferit titlul de Erou al Muncii…
Da, Dumitru Fundiur a fost comunist, funcţionar de partid, dar nu poate fi acuzat că n-a trăit cinstit şi onest. Locuieşte într-o casă obişnuită, modest, în mijlocul oamenilor care îl respectă foarte mult. Oare nu este un model de patriotism pentru actualii deputaţi şi conducători?
Vasile CARLAŞCIUC
în imagini: nonagenarul Dumitru Fundiur lângă căminul familial; împreună cu veteranii din raion (primul din stânga, rândul de jos).