Ambasadorul Ucrainei la București: „Pentru noi nu există limba moldovenească. Cei din România și Moldova vorbesc o singură limbă” (VIDEO)

Screenshot_1

Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, a declarat în timpul unui interviu pentru portalul românesc de știri hotnews.ro, că pentru autoritățile ucrainene nu există limba moldovenească, iar cetățenii din România și Moldova vorbesc o singură limbă.

„Pentru noi nu există limba moldovenească….Cei din România și Moldova vorbesc o singură limbă….. Sunt împărțiți politic, o împărțire moștenită de la Uniunea Sovietică…. Eu nu văd nicio altă soluție decât implicarea directă a societății din Republica Moldova….. Nu noi am introdus în Constituția lor limba moldovenească…. Importantă e poziția celor de acolo — politicieni și populație. Nu sunt convins că toată lumea din Republica Moldova va accepta aceeași poziție. Sunt două state, da, dar e o singură limbă vorbită — limba română. În Ucraina este rezultatul moștenit din perioada sovietică — sunt cetățeni ucraineni românăfoni care se autoidentifică moldoveni. La ultimul recensământ în 2001 proporția a fost de aproape 180.000 de români și 240.000 care s-au atuoidentificat ca moldoveni — e dreptul lor. Urmează un nou recensământ anul viitor și vom vedea care este proporția. La recensământ își declară singuri etnia — nu au ce bifa, nu sunt variante propuse”, a subliniat diplomatul ucrainean.

Întregul interviu poate fi accesat aici.

Добавить комментарий