Anunţ de la Chişinău: Traian Băsescu va candida la alegeri în Moldova

LmpwZyZ3PTgwMCZoYXNoPTQ1ZWU1MTgzYTE0M2Y5YzJkYTFjMmJkNjAzYmY5MmE0.thumb

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, va candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova, susţine fostul ministru al Apărării, Anatol Şalaru, citat de TVC21 şi Deschide.md. Băsescu trebuie însă să îşi redobândească cetăţenia moldovenească. 

Anatol Şalaru este şi preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), iar potrivit acestuia Traian Băsescu se va implica activ în campania electorală a PUN, în cadrul căruia a fost ales președinte de onoare.

„Dacă Băsescu va avea cetățenia, el va candida pentru funcția de deputat și va fi ales președinte al partidului. Vom face campanie cu el”, a declarat Șalaru, preluat de Deschide.md. Anatol Şalaru adaugă însă că, în prezent, Igor Dodon tărăgănează intenționat procesul de judecată, în care se încearcă abrogarea decretului de anulare a cetățeniei moldovenești a lui Traian Băsescu, astfel încât decizia să fie luată după alegerile parlamentare din 2018.

La începutul lunii ianuarie, Traian Băsescu s-a întâlnit, la Bucureşti, Anatol Şalaru, cu care a discutat despre «necesitatea construirii unei noi structuri politice» la Chişinău. Şi atunci, anunţul a fost făcut tot de către Şalaru.

Digi24

Добавить комментарий