„Aurul” boxerilor bucovineni la Cupa Galiţiei-2016

110824-box-Ukraine-France-7-2-Ubaali-StrashniyIvan-sportbuk.com-7

Pugiliștii bucovineni au participat recent la Cupa Galiţiei-2016, care s-a desfășurat în localitatea Mykolaiv, regiunea Lviv. Regiunea Cernăuți a fost reprezentată la această întrecere sportivă de clubul sportiv Kolizei-Mașzavod.
Două medalii de aur au fost aduse acasă de sportivii noștri. La categoria de 55 kg Oksana Netkaciova a ajuns până în finală și a obținut o victorie convingătoare cu scorul de 3:0. Tânăra sportivă este antrenată de Oleksandr Pogodin. La categoria de 64 kg victoria a fost de partea lui Vadim Voiteniuk, care a realizat un cnocaut în semifinala întrecerii sportive.
Pugilistul bucovinean Bogdan Kravciuk a obținut premiul pentru cea mai bună partidă de box, apreciată la justa valoare de publicul din regiunea Lviv. La turneul regional din regiunea Lviv au participat, în afară de gazde, sportivi din Ivano-Frankivsk, Transcar­patia, Volyn și Cernăuți.

Добавить комментарий