Bruma indiferenței e mai periculoasă decât înghețurile din mai

Screenshot_3

Anatolie ANDRIŢCHI, agronom de profesie, de un sfert de veac activează la Direcţia pentru producţia agroindustrială a Administraţiei Raionale de Stat Noua Suliţă şi de 15 ani îndeplineşte funcţia de conducător al ei.

Discuţia noastră a început de la o simplă întrebare: în ce măsură îngheţurile din luna mai au dăunat dezvoltării plantelor?

— Mai mult au avut de suferit pomii din grupul sâmburoaselor: cireşii, vişinii, zarzării. A fost atacată şi poama. Chiar de două ori. Am pe lângă casă viţă de vie şi ştiu nu din rapoartele primite la Direcţie.

— E cam greu să găseşti un gospodar nouăsuliţean ca să nu aibă pe lotul de lângă casă viţă de vie.

— Pe când eram mic, în anii 60-70, la noi, la Stălineşti, colhozul avea vreo 30 de hectare de viţă de vie. Erau soiuri bune de poamă, care s-au pierdut. Strugurii erau atât de dulci, încât se lipeau degetele de bobiţe. în prezent un consătean de-al meu, pe timpuri vestit preşedinte de colhoz în raion, Mihail Rurac, fiind la pensie se ocupă de cultivarea viţei de vie — are vreo trei sute soiuri de poamă.

— În raion, ba chiar şi în regiune, sunt puţini asemenea entuziaşti. Dar numărul pomicultorilor creşte, la fel cum creşte şi suprafaţa livezilor intensive. Aceasta nu înseamnă o reducere a masivelor cu alte culturi?

— O mie hectare de livezi din 44 mii hectare de terenuri arabile deloc nu-i mult. Şi livezile noastre nu cedează celor europene: tehnologii asemănătoare, soiuri productive, condiţii de păstrare corespunzătoare. Problema constă în aceea cum folosim celelalte terenuri arabile. Şi iarăşi îmi permit să fac o comparaţie cu situaţia din trecutul nu prea îndepărtat: când mai fiecare gospodărie avea un asolament cu douăsprezece sole. Acum asolamentul are, de regulă, trei sole: cerealierele timpurii, soia şi porumbul. De obicei, fermierul cultivă cereale pentru a achita plata pentru arenda cotelor de pământ ale sătenilor. Soia este cultura principală şi pentru o rotaţie cât de mică a semănăturilor este folosit porumbul. Deoarece sunt scumpe îngrăşămintele minerale, mijloacele de protecţie a plantelor, agenţii energetici, fermierul este nevoit să reducă la minimum cheltuielile. Primăvara seamănă soia modificată genetic, administrează ierbicidele, care nimicesc totul ce e verde, dar cultura principală rezistă, şi aşteaptă să vină toamna şi să strângă recolta. Nu folosesc nici materialul semincer propus de instituţiile noastre ştiinţifice, cu toate că acesta este de soiuri productive şi raionate. în schimb, cer un volum de muncă mai mare, adică cheltuieli şi eforturi în plus.

Screenshot_4

— După câte ştiu, la Staţiunea de cercetări agricole din Cernăuţi sunt testate soiuri productive de mai multe culturi. Ea dispune şi de material semincer, propagă tehnologii performante, organizând aşa-zisa „Zi a câmpului” , un fel de seminar ştiinţificopractic pentru specialiştii în agricultură.

— Cu mare plăcere asist la aceste seminare. Într-adevăr, la Staţiunea de cercetări ai ce vedea şi ar fi bine ca la ele să participe majoritatea fermierilor şi a specialiştilor în agricultură. Colaboratorii de acolo au pregătite soluţii eficiente pentru majoritatea problemelor cu care se confruntă agricultorii, iar realizările lor merită să fie aplicate în practică, ele asigură succesul. Să nu credeţi că pe fermieri nu-i interesează tehnologiile performante. Cine nu tinde să obţină recolte bogate?! Caută să facă rost de material semincer de calitate, de soiuri raionate. Deseori solicită consultaţia specialiştilor de la Direcţia raională.

— Şi totuşi, specialiştii de la Direcţiile raionale nu poartă acea răspundere pentru producţia agricolă, pentru care au avut-o anterior…

— Ne-am transformat în statisticieni şi consultanţi, fiindcă terenurile agricole sunt private. Cantitatea şi calitatea producţiei depinde numai de cei care lucrează pământul. Aceştia pot să ţină cont de sfatul specialistului şi, la fel de uşor, pot să-l ignoreze. Însă, în majoritatea cazurilor preţuiesc cuvântul specialistului. Adevăratele reforme în agricultură încă nu au avut loc, dar şi în aceste condiţii de incertitudine bunii specialişti şiau găsit locul lor. Vor avea nevoie de ei noile comunităţi teritoriale unite, nu se ştie. N-am vrea ca ele să repete greşeala organelor centrale — indiferenţa faţă de situaţia în agricultură, unica ramură care poate scoate ţara pe calea progresului şi prosperării. Uneori această indiferenţă este mai periculoasă decât îngheţurile din luna mai.

Добавить комментарий