Bulgaria se pregăteşte de aderarea la Zona Euro

bmcmdz01ODAmaGFzaD1lZjRlZWZkZDE4MThmNjc1M2QzMjlhYTFlMDI4NWYzYw==.thumb

Executivul de la Sofia a aprobat un plan de acţiune considerat «anticamera» intrării Bulgariei în Zona Euro şi în uniunea bancară europeană.

Planul prevede intrarea țării balcanice în această etapă de pre-aderare, până la sfârşitul lunii iunie, a anului viitor.

Pentru a avea acces la zona euro, Bulgaria trebuie să treacă prin mecanismul obligatoriu al cursului de schimb. Sofia a aplicat, în iulie, pentru această etapă preliminară, iar Banca Centrală Europeană, împreună cu miniștrii de finanțe ai țărilor din Zona Euro, au aprobat cererea.

Formal, ţara îndeplineşte criteriile de aderare la moneda unică şi este primul stat care nu foloseşte moneda Uniunii Europene, care vrea să devină totodată şi membru în uniunea bancară europeană.

 

Добавить комментарий