Ca într-o familie mare, europeană

IMG_2494

IMG_2494Reprezentanţii Comunităţii germane din regiunea Cernăuţi au participat la Întâlnirea etnicilor germani din Bucovina, care a avut loc la Suceava

Statul ucrainean se apropie tot mai mult de comunitatea europeană. În timp ce conducerea ţării pregăteşte şi coordonează baza legislativă a integrării europene, comunicarea între oameni din ambele părţi ale frontierei s-a activizat simţitor.

Astfel, cu o săptămână în urmă, în oraşul românesc Suceava, înfrăţit cu Cernăuţiul, a avut loc cea de a 12-a întâlnire a reprezentanţilor Forumului Democratic al etnicilor germani din Bucovina. La invitaţia preşedintei comunităţii germane de acolo, doamnei Antonia Gheorghiu, pentru a doua oară la forum au participat membri ai Societăţii de cultură austro-germană „Renaşterea” din Cernăuţi şi un grup de elevi de la Gimnaziul nr.1 din Cernăuţi, în frunte cu profesoara lor de germană, doamna Galina Rodiciuk.

IMG_2385Programul forumului a fost bogat şi interesant. După cazarea în hotelul „Gloria” şi o scurtă excursie prin oraş, oaspeţii au luat cunoştinţă de expoziţia celor mai bune desene ale copiilor, prezentate la Concursul internaţional „Copiii desenează meleagul natal”, organizat în primăvara acestui an în oraşul Reşiţa. Despre el a relatat ceva mai mult preşedintele Forumului local al nemţilor, Ervin Iosef Tigla. Atunci la Reşiţa premiul principal al expoziţiei a fost înmânat elevei din oraşul Lozova, regiunea Harkiv, Svitlana Bryciuk. Iar tânărul pictor de la Liceul din Suceava, Carol Rusu, a obţinut premiul trei de acum la expoziţia din Suceava.

În timpul întâlnirii etnicilor germani în Bucovina de Sud, Ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, a menţionat eforturile depuse de comunitatea germană de aici în vederea păstrării limbii materne, culturii şi tradiţiilor populare, a identităţii naţionale. Conducătorul misiunii diplomatice i-a înmânat doamnei Antonia Gheorghiu medalia de onoare „Pentru merite în faţa Republicii Federale Germane”, subliniind activitatea desfăşurată de ea întru consolidarea contactelor cu asociaţiile etnicilor germani din nordul Bucovinei şi Polonia.

La întâlnire au participat preşedintele Forumului Democratic al nemţilor din România, Pol Iurgen Porr, deputatul în Parlamentul României din partea minorităţii germane, Ovidiu Ganz, adjunctul şefului Departamentului de stat pentru relaţiile interetnice, Cristiana Ghertrud Cosmatu, reprezentanţi ai mai multor forumuri regionale ale nemţilor din România, precum şi etnici bucovineni din Austria.

Un mare program artistic a fost prezentat la Căminul cultural al minorităţii poloneze, unde în afară de colective artistice româneşti şi poloneze, a evoluat şi Ansamblul „Kozaciok” din satul Bălcăuţi cu populaţie preponderent ucraineană. El i-a cucerit pe spectatori prin măiestria interpretativă. De asemenea, s-au bucurat de succes cântecele şi dansurile în interpretarea tinerilor cernăuţeni.

Iar pe piaţa din Centrul Sucevei, în sunetele fanfarei din Rodna, s-a desfăşurat trecerea în revistă a colectivelor artistice în costume naţionale germane, la care a participat şi delegaţia din Cernăuţi.

Participanţii la întâlnire au vizitat Biserica catolică din mina de sare din satul Cacica, au poposit la Mănăstirile Humor şi Voroneţ, au admirat miile de exponate de ouă încondeiate la muzeele din satele Vama şi Moldoviţa, au călătorit cu un tren de pe timpuri mai îndepărtate până în satul Mocaniţa.

În localitatea Gura Humorului am depus flori la bustul vestitei scriitoare bucovinene, Olga Kobylianska.

În cadrul vizitei în România, vicepreşedintele Societăţii de cultură austro-germană „Renaşterea” din Cernăuţi, Pavlo Pivtorak, a discutat cu Ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, care s-a pronunţat în susţinerea ucrainenilor în aceste timpuri complicate şi decisive pentru statul lor.

Ne-am întors acasă cu impresii de neuitat şi exprimăm mulţumiri Consulului General al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, care a facilitat întocmirea documentelor necesare pentru călătoria în ţara vecină şi prietenă.

 Vasyl DUGAN,

membru al Societăţii pentru cultura austro-germană „Renaşterea” din Cernăuţi, jurnalist

Добавить комментарий