În suburbia românească a Cernăuţiului, Horecea, există un grup de tineri entuziaşti, care ţin foarte mult la istoria şi spiritualitatea neamului. Încurajaţi de profesorul de română, Nicolae Costaş, ei au reuşit să repare vechea biserică din lemn din cimitirul localităţii, au ridicat acolo o cruce-simbol întru veşnica pomenire a horecenilor deportaţi de regimul totalitar. Şi toţi împreună cântă în corul bisericesc.
Duminica trecută, la iniţiativa domnului Nicolae Costaş, au organizat un parastas întru pomenirea celor şapte locuitori ai suburbiei – Victoria Antonovici, Toader Doroş, Nistor Florea, Eugenia Florea, Toader Florea, Vasile Eremia şi Gheorghe Voronca, care în noaptea de 24 februarie 1941 au încercat să se refugieze în România şi astfel să scape de regimul totalitar bolşevic, instaurat în Bucovina cu jumătate de an în urmă. În valea Prutului, la Lunca, au căzut răpiţi de gloanţele grănicerilor sovietici şi chiar acolo au fost înmormântaţi. În anul 1942, după cum povesteşte dl Nicolae Costaş, cadavrele lor au fost deshumate, rudele i-au recunoscut după haine şi au fost înmormântaţi creştineşte în cimitirul din preajma noii biserici din localitate.
Parastasul a fost oficiat la Biserica din satul Lunca, după ce părintele paroh Mihai Păduraru, ajutat de coriştii din Horecea, a săvârşit Sfânta Liturghie. Localnicii ştiu de această tragedie, de ea le aminteşte mereu crucea ridicată în curtea bisericii de către Societatea „Golgota”.
Tot din curtea bisericii se vede ca în palmă valea Prutului, locul tragediei din 1941. În pofida drumului desfundat de ploi, Nicolae Costaş şi-a îndemnat prietenii să-i pomenească pe martirii neamului chiar în locul unde aceştia şi-au încheiat în bălţi de sânge crugul vieţii pământeşti. Acolo, în anii 90, când au început să fie scoase în evidenţă „arhivele Golgotei”, Alianţa Creştin-Democrată, organizaţie publică a românilor bucovineni care a activat puţin detot, a ridicat o cruce de stejar întru pomenirea jertfelor de la Lunca. La crucea meşterită de David Ciornei din Ceahor horecenii Nicolae Costaş, Ilie Voronca, Gheorghe Predii, Mihai Piven, Dumitru Gaina, Vasile Pătrăucean, Igor Reaboi, Vasile Gaina şi Valeriu Nicolaevici au cântat „Tatăl nostru” şi au cerut Bunului Dumnezeu să-i miluiască pe acei, viaţa cărora a fost curmată de gloanţele grănicerilor. Printre jertfele măcelului de la Lunca sunt şi rude ale acestor tineri, care au venit aici să le cinstească memoria. În timpul inundaţiei din 2008 apa Prutului a acoperit această cruce, a smuls din rădăcină copaci viguroşi, însă crucea a rămas neatinsă.
În anul 1940, când în aceste locuri a fost stabilită în grabă frontiera sovieto-română, satul vecin Frunza a nimerit în România, iar biserica din localitate – pe teritoriul sovietic. E ca şi cum trupului i s-a luat sufletul. Şi lăcaşul s-a ruinat. Străjuiesc poarta bisericii doi tei seculari, se vede bine fundamentul sfântului locaş nivelat cu pământul şi locul pristolului. Acolo, unde a fost altarul, un bun creştin din Satul Mare a ridicat o cruce cât un copac de înalt. Şi spun tinerii horeceni că ar fi bine să fie înălţat aici un monument durabil, la fel ca şi memoria. Poate se vor găsi şi alţi entuziaşti să realizeze această idee.
Vasile CARLAŞCIUC
Cântări bisericeşti în lunca Prutului