Caravana folclorului ucrainean, în România (foto)

630_360_1560514312-279

Comunitatea ucrainenilor din România a organizat „Caravana folclorului ucrainean, un eveniment cultural care a avut ca scop păstrarea și dezvoltarea moștenirii culturale ucrainene, notează Libertatea Cuvântului cu referire la pagina de Facebook a  Uniunii Ucrainenilor din România

Pe data de 9 iunie a.c. în comuna Bistra, Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) a organizat acțiunea culturală „Caravana folclorului ucrainean”.  La eveniment au participat președintele UUR, deputat în Parlamentul României, Nicolae Miroslav Petrețchi, membrii comitetului Filialei Maramureș a UUR, președinții organizațiilor locale ale UUR, primarul comunei Bistra, Vasile Duciuc, preoții Ioan Iurcea si Ioan Ardelean, locuitori din satul Bistra și localitățile învecinate, oaspeți din județele Suceava și Timiș și din alte localități.

Pe scenă au evoluat: ansamblul „Kolomeica” din Siret, dirijor prof. Zirca Ianoș, grupul folcloric „Cervona Ruja” din Bocicoiu Mare, coordonator Anna Mihali, solista Simina Colopelnic din Remeți, naistul Nicolae Hrin din județul Timiș, ansamblul „Huțuleata” din Valea Vișeului, coordonator prof. Maria Papariga, ansamblul „Krasnianocica” din Crasna Vișeului, coordonator Gheorghe Mocernac, ansamblul „Nadia” din Repedea, coordonator Adriana Recalo, corul Filialei Maramureș a UUR, dirijor prof. Geta Petrețchi și acordeonistul Nicolae Grijac.

Scopul acțiunii a fost promovarea cântecului si dansului popular ucrainean, punerea în valoare a moștenirii culturale și transmiterea ei tinerei generații.

Tot pe 9 iunie Biserica Ortodoxa Ucraineana „Înălțarea Domnului” din comuna Bistra și-a sărbătorit hramul.

1560514312-561 1560514313-366 1560514314-146 1560514314-586 1560514314-979 1560514553-363

Добавить комментарий