La 11 ianuarie 1865, la Cernăuţi a avut loc prima adunare a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina.
Înainte de aceasta, la 1 mai 1862, a fost înfiinţată Reuniunea Română de Lectură din Cernăuţi, la inițiativa unui comitet format din I. Gh. Sbiera, Orest Renei, Ioan Popescul, baron Nicolae Vasilco și Leon Ciupercovici. La început a fost o asociație care punea la îndemână românilor cărți, reviste, ziare, într-o sală de lectură; a fost organizată și o bibliotecă. În discursul de inaugurare din 1 mai 1862, Al. Hurmuzachi arată că rostul Societății este cultural, dar, mai, ales național românesc. Primul comitet era format din Mihai Zotta – președinte, Al. Hurmuzachi – vicepreședinte, I. Gh. Sbiera – secretar, Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Al. Costin, Leon Ciupercovici – membri, iar Orest Renei, Leon Popescul și baron N. Vasilco – membrii supleanți. Factorul organizator important a fost I. Gh. Sbiera, care a îndeplinit funcția de secretar, cu intermitențe, până în 1896. S-a constituit cu 185 de membri dintre care: 71 de preoți, 62 de boieri, 52 de funcționari. Cărțile și revistele necesare activității Societății, în cea mai mare parte, se aduceau din România, dar erau foarte strict controlate de autoritățile austriece. Pentru a scăpa de acest control, a fost angajat un om de încredere la Mihăileni, care trecea publicațiile pe sub nasul autorităților imperiale. Limba „oficială” a Reuniunii, folosită atât între membrii ei cât și în corespondența cu autoritățile statului a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină.
Peste un an, la 25 mai 1863, a fost modificat statutul şi a fost propusă o nouă denumire – Societatea Bucovineană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, dar s-a aprobat de către autorităţile habsburgice numele de „Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”. Noul statut şi noua denumire au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865. În perioada 1865-1869 Societatea publică revista „Foaea Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”. Aceste activităţi de o importanţă deosebită în viaţa culturală a românilor bucovineni sunt legate de numele lui Alecu Hurmuzachi. El a fost întemeietorul primei gazete româneşti din Bucovina, „Bucovina” (1848), al „Reuniunii de lectură din Cernăuţi“ (1862), care avea să se transforme în „Societate pentru cultura şi literatura română din Bucovina“ (1865), şi al „Foaiei Societăţii“ (1865), organizatorul primelor stagiuni de teatru românesc la Cernăuţi, cu trupele Fany Tardini (1864, 1865, 1870), Pascaly (1869) şi Matei Millo (1871). Alecu Hurmuzachi a fost şi un publicist erudit şi de o vibrantă sensibilitate. La Adunarea generală din 23 ianuarie 1867 Alecu Hurmuzachi cere ca Societatea să se preocupe de predarea în şcoli a istoriei românilor. Se propune înfiinţarea unei catedre de istorie naţională la Liceul de stat din Cernăuţi. Alecu Hurmuzachi revine asupra acestei probleme în 17 februarie 1868. Cu această ocazie se afirmă că poporul român trebuie să-şi cunoască istoria şi să se opună germanizării prin şcoală. Guvernul tergiversează ținerea în școli publice a cursului de istoria românilor. În Adunarea generală din 20 iulie 1868, Gh. Hurmuzachi zicea: „Să cucerim prin luptă ceea ce ni se cuvine prin lege”. Se pune accent pe învățământul poporal românesc: se acordă burse, manuale școlare, inclusiv pentru cursuri de comerț, industrie și meserii. Societatea inaugurează un curs particular de istoria românilor.
Activitatea societății se îmbogățește și se diversifică, polarizează în jurul ei viața culturală, socială, națională a românilor din Bucovina, în strânsă legătură cu România și cu Transilvania. Se desfășoară o activitate imensă pentru dezvoltarea învățământului românesc. Bărbați iluștri din toată aria românească devin membrii ei de onoare și colaborează cu ea: Andrei Șaguna, Gh. Barițiu, A. Tr. Laurian, Vicențiu Babeș, Andrei Mocioni, B. Bolintineanu, C. Hurmuzachi etc.
Începând cu 1874, Societatea publică, în fiecare an, un calendar. Se redactează manuale școlare în limba română, inclusiv pentru școlile din Transilvania. Se editează broșuri de lectură pentru elevi inaugurându-se colecțiile „Biblioteca pentru tinerimea română” și „Biblioteca pentru tinerimea română adultă”.
Societatea a boicotat sărbătorirea centenarului răpirii Bucovinei (1875) și inaugurarea Universității germane de la Cernăuți. Se ceruse o universitate românească, ce nu s-a aprobat.
Imediat după înființarea sa, Societatea a fost preocupată să aibă un sediu corespunzător. După mai multe locații, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Societatea reușește să-și amenajeze un sediu, situat în centru Cernăuților și numit „Palatul Național”, în care se vor adăposti toate societățile culturale ale comunității românești din Bucovina.
În 1888 Societatea ridică în Cimitirul central din Cernăuți un impunător monument funerar la mormântul lui Aron Pumnul, unul dintre cei mai importanți întemeietori ai ei, iar în anul 1897 achiziționează o tipografie care devine „Tipografia Mitropolit Silvestru Morariu”, care va depune o importantă activitate pe tărâm național. Începând cu anul școlar 1896-1897, Societatea deschide la Cernăuți Internatul de Băieți Români, cu o capacitate de 250 de locuri, care va funcționa neîntrerupt până la cel de-al Doilea Război Mondial.
Istoria nouă a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina începe odată cu decăderea regimului comunist. În mai 1989, la Cernăuți este constituită Societatea Regională pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, care, după câteva decenii de activitate, revine la vechea denumire, dar modificată – Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. A fost retrocedată o parte din fostul Palat Național, unde își au sediul societățile național-culturale românești actuale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com