La 12 martie 1914 Constantin Brâncuşi (1876-1957) are prima expoziție personală la New York. Expoziţia de la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.
Constantin Brâncuşi – omul care a semnat certificatul de naştere al sculpturii moderne – este cel mai cunoscut artist român din lume. Lucrarile sale se regăsesc în zeci de ţări, pe patru continente, în muzeele din Paris, Londra, New York, Washigton, Bilbao, Stockholm şi Canberra, unde sunt la fel de apreciate ca cele ale lui Da Vinci sau Picasso.
Radu Varia, singurul specialist român în Brâncuşi recunoscut internaţional, spune că unicitatea artistului vine din faptul că Brâncuşi a propus un nou fel de a gândi arta. Niciun alt sculptor înaintea lui Brâncuşi nu a avut talentul, imaginaţia şi curajul acestuia: „Trebuie respectată unicitatea unui om de o asemenea forţă creatoare, care a răsturnat sculptura mondială după atâtea mii de ani. El vizează esenţa lucrurilor, permanenţa, nu aspectele exterioare (…) de asta, Brâncuşi este creatorul sau părintele sculpturii moderne“.
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În același an, 1914, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
Brâncuşi era cu mult înaintea timpurilor în care trăia. Datorită lui, arta are o definiţie în legislaţia internaţională. În 1927, Brâncuşi a trimis în Statele Unite sculptura „Pasărea în spaţiu”. O lucrare care ajunge acum la 20-30 de milioane de dolari. Vameşii americani n-au crezut că au de a face cu artă, ci cu o bucată de fier şi au cerut taxe vamale pentru import de metal. Jignit, Brâncuşi a dat statul american în judecată şi după 2 ani de procese, a câştigat. În felul acesta, a apărut definiţia artei moderne. „S-a spus ca acea pasăre în spaţiu era import ilegal de metal. Ei, această stupiditate nu s-a mai întâmplat din ziua aia, tot datorită lui. A fost un pionier şi în planul acesta, al acreditării ideii de artă modernă“, a mai spus singurul specialist în Brâncuşi, Radu Varia.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat. La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși – atelierul său parizian –, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente. Şi astfel atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com