La 2 aprilie 1711 a avut loc tratatul de alianță dintre Moldova și Rusia, încheiat la Luțk între Dimitrie Cantemir și țarul Petru I. Acest tratat prevedea o alianță militară antiotomană, dar prin el se recunoștea și domnia ereditară în familia Cantemireștilor și autoritatea absolută a domnului.
Anumiți istoricii mai radicali spun chiar că acesta este momentul când s-a deschis ciopârțirea teritorială a Principatului Moldovei, imperiului Rus deschizându-i-se apetitul pentru o apropiere tot mai intensă de gurile Dunării.
Deși Imperiul Otoman l-a desemnat în anul 1710 pe Dimitrie Cantemir pe tronul Moldovei, însărcinându-i acestuia misiunea de a-l supraveghea îndeaproape pe Brâncoveanu, pe care turcii îl suspectau de uneltire împotriva Imperiului Otoman, domnitorul moldovean avea să încheie chiar el în anul 1711 un tratat secret cu Țarul Rusiei, Petru cel Mare, la 2 aprilie 1711. Tratatul de la Luţk, care conținea 17 articole, a fost încheiat în vederea luptei comune împotriva Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a făcut altceva decât să confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk, ţărilor române urmau să li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turceşti de către Poarta Otomană.
Tratatul stipula faptul că domnitorul va domni pe viață, iar apoi domnia sa va fi transmisă pe cale ereditară, în afara cazului în care moștenitorii s-ar fi lepădat de Rusia sau de ortodoxie.
În primul articol se stipula că ţarul ia „sub oblăduire” pe domn şi întreg poporul ţării. După scuturarea stăpânirii otomane, Moldova va înceta să plătească tribut şi alte dări Porţii, se restabileau hotarele vechi ale Ţării Moldovei de până la instaurarea dominaţiei otomane. În continuare se arăta că Moldova urma să treacă sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea teritorială a principatului şi se obliga să nu se amestece în treburile lui interne.
Tot în prima parte a tratatului se menţionează cauzele care au dus la izbucnirea conflictului ruso-turc şi arată că domnitorul moldovean s-a aliat cu Rusia pentru a elibera ţara de sub dominaţia Porţii. În articolul 3 se precizează că, în schimbul jurământului de credinţă al domnitorului moldovean, ţarul se angajează să nu pună domn străin în Moldova, asigurând astfel domnia ereditară a familiei Cantemireştilor. De asemenea, se prevede că toată puterea statului va fi exercitată de către domnitor, acesta având dreptul de judecată pe tot teritoriul ţării. În caz de ocupaţie, familia domnitorului va avea drept de azil în Rusia. Totodată, se precizează clar că graniţa dintre cele două state este stabilită pe Nistru, iar integritatea hotarelor Moldovei este asigurată.
Prin acest tratat, Rusia se angaja să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei în lupta împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea cantonamentul pe teritoriul Moldovei şi Munteniei numai pe timp de război. Sankt Petersburg-ul se obliga, de asemenea, să nu se amestece în treburile interne (nu numai pe plan politic sau legislativ, dar şi cultural-lingvistic). Moşierilor ruşi li se interzicea să achiziţioneze pământuri şi să-şi strămute aici ţăranii iobagi din regiunile interne ale Imperiului Rus. Ţările Româneşti rămâneau pe deplin suverane şi în politica lor externă.
Conform majorităţii analizelor istorice, Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei, bazându-se pe cea mai mare putere creştină din răsăritul Europei. Interesele Rusiei vizau obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care erau cele mai importante noduri comerciale din epocă, iar comerţul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră şi viceversa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.
Istoriografia sovietică a prezentat însă lucrurile puțin cam diferit. Din corespondența adresată țarului Petru cel Mare al Rusiei aflăm că statutul tratatului ruso-moldav era unul prin care rușii considerau că principatul lui Dimitrie Cantemir intra în „supușenie rusă”, iar Moldova se „alipea” la Rusia. Înfrângerea categorică a rușilor din Bătălia de la Stănilești a oprit definitiv aceste planuri, ba chiar și domnitorul Dimitrie Cantemir împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze în Imperiul Rus, acolo unde și-a petrecut viața dedicându-se mai curând preocupărilor intelectuale, decât ambițiilor politice.
Perioada între momentul semnării Tratatului de la Luțk și sosirea lui Patru cel Mare la Iași în 1711 a fost descrisă de regretatul prozator cernăuțean, Grigore Crigan, în ultima sa nuvelă istorică „Fantasmele lui Vodă-Cantemir”, care e în curs de apariție la Chișinău.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com