La 24 august 1868 s-a stins din viață Costache (Constantin) Negruzzi, clasic al literaturii române, reprezentantul perioadei pașoptiste. Costache Negruzzi „era un adevărat enciclopedist, versat în cunoștințe nu numai literare, dar și istorice și filosofice, ajutat de o memorie prodigioasă și de cunoștința mai multor limbi străine. El, în adevăr, vorbea și scria grecește, franțuzește, nemțește și rusește, fără a menționa latina și italiana, ale căror literaturi nu-i erau străine” scria despre el Gheorghe Sion.
Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808, la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu) – localitate din apropierea Prutului, lângă Iași. Este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic, şi al Sofiei Hermeziu. Şi-a început învăţătura în greacă, cu unul dintre dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol întitulat „Cum am învăţat româneşte”.
Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Aleksandr Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez, de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare – „Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822”.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum procedau mai toţi fiii de boieri pe atunci. Costache Negruzzi își începe calea în literatură prin traduceri din franceză, iar, studiind istoria propriului popor, scrie poemul „Aprodul Purice” – o critică indirectă la adresa domnitorului și boierilor de atunci. În 1837 Costache Negruzzi este ales deputat de Iași, iar în 1840 – primar al capitalei Moldovei, înainte de aceasta fiind director al teatrului, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Costache Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop.
Costache Negruzzi debutează cu traducerea poeziei „Șalul negru” de Aleksandr Pușkin. O altă traducere importantă este cea a satirelor lui Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir, din rusește, realizată împreună cu Alexandru Donici. Apoi traduce „într-o românească curată” baladele lui Victor Hugo.
Cea mai însemnată lucrare a lui Costache Negruzzi este nuvela „Alexandru Lăpușneanu”, publicată în revista „Dacia literară” în 1840, ea fiind una din nuvelele de referință ale literaturii române. Apreciindu-i scrierea, Mihai Eminescu, în poemul său „Epigonii”, îl caracterizează astfel: „Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne,/ Căci pe mucedele pagini stau domniile române”.
Costache Negruzzi se stinge din viaţă la 24 august 1868, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com