La 3 februarie 1828 s-a născut Dora D’Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica), scriitoare, nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), cel dintâi domn pământean al Țării Românești după un secol de domnii fanariote.
Dora d’Istria (1828-1888) este pseudonimul literar al prințesei Helena Kolțova-Masalskaia, născută Elena Ghica, scriitoare de origine româno-albaneză, cu scrieri în limba franceză, italiană și câteva în greacă; scrierile ei au fost traduse în română, greacă, engleză, germană, rusă, albaneză. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nici o altă femeie în afara scriitoarei franceze George Sand nu a fost respectată în lumea intelectuală europeană ca aceea cunoscută sub pseudonimul literar de Dora d’Istria, a observat profesorul universitar George Lăzărescu. A fost scriitoare, istoric, cu preocupări de studiu al problemei feminine, susținătoare a mișcărilor naționale ale popoarelor din sud-estul european.
Prinţesa Elena Ghica, fiica banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore Ghica, a fost una dintre cele mai erudite femei ale secolului trecut. Scriitoare şi feministă convinsă a făcut o carieră literară sub pseudonimul de Dora d’Istria. Prinţesa româncă a fost prima femeie din istorie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elveţieni, unde a înfipt tricolorul românesc.
Prinţesa Elena Ghica a fost un copil minune. S-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, într-o familie nobilă, fiind nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei a fost Catinca Ghica prima femeie româncă care a publicat o carte tradusă din limba franceză şi numită „Pentru educaţia copiilor”. Prinţesa Elena a crescut într-un mediu propice pentru dezvoltarea spirituală şi inteligenţa ei a uimit de la vârste fragede. La vârsta de cinci ani învaţa deja limbile greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana. La 11 ani a scris prima nuvelă, iar la 14 ani traducea „Iliada” lui Homer din originar în limba germană. Pictoriţă cu talent înnăscut, Elena şi-a expus primele tablouri la vârsta de 16 ani. La vârsta adolescenţei vorbea fluent nouă limbi străine: italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză. A studiat la Viena, Veneţia şi Berlin.
S-a întors în ţară, la Iaşi, împreună cu familia la vârsta de 21 de ani. De farmecul prinţesei cu origini româneşti a fost vrăjit ofiţerul rus Alexandr Kolţov Masalski. Elena Ghica s-a căsătorit în 1849, la Iaşi, şi a părăsit ţara cu soţul rus pentru a se stabili la Sankt Petersburg. Frumuseţea şi talentul prinţesei au făcut furori în Rusia. Elena Ghica a câştigat în Rusia premiul I la concursul de peisaje organizat de muzeul Ermitaj. Ruşii nu i-au tolerat însă convingerile libertine. În timpul Războiului Crimeii, românca şi-a arătat simpatia pentru Franţa şi Anglia şi nu s-a sfiit să-şi expună convingerile. A fost pedepsită de oficialităţile ruse şi în 1856 a ajuns să fie bătută la palatul gubernial din capitala rusă. Izgonită din Rusia, s-a separat de soţ. Nu a divorţat şi, oficial şi a rămas principesa Kolţov-Masalski. După plecare din Rusia s-a lansat ca scriitor în lumea artistică sub pseudonimul Dora D`Istria. Se spune că a ales Istria pentru că ar fi vrut să-şi sublinieze apartanenţa balcanică, familia sa având origini albaneze. S-a mai spus că „Dora” ar veni de la cuvântul „dor” şi poate acesta a fost modul în care prinţesa, care a trăit departe de ţară, a vrut să-şi exprime sentimentele constante de dor faţă de patria sa.
Prinţesa s-a stabilit în Elveţia, la Arau. Aici a escaladat vârful Moench din Alpii elveţieni, unde a înfipt tricolorul pe care era brodat numele României, devenind astfel prima femeie din istorie care a reuşit această performanţă.
A fost o luptătoare pentru drepturile femeilor. Cea mai cunoscută lucrare a sa a apărută în 1869 şi s-a numit „Despre femei de o femeie”. În Italia, prinţesa cu origini româneşti a fost o voce feminină importantă a secolului. A corespondat cu revoluţionarul Giuseppe Garibaldi căruia i-a expus ideile sale politice, prin care propunea un plan de federaţie, formată din state independente, în Balcani, care să cuprindă pe italieni, albanezi, greci şi pe români.
Elena Ghica şi-a trăti cea mai mare parte a vieţii sale a trăit-o în Italia, la Florenţa. A murit la 17 noiembrie 1888, în casa din Florenţa, numită Villa D`Istria. Şi-a lăsat averea Primăriei din Bucureşti cu menţiunea de a fi folosită pentru administrarea spitalului Pantelimon, unitate care a fost ctitoria familiei Ghica.
Nicolae Iorga a apreciat-o astfel: „Această femeie, de o rară orientare literară, cu o mare facilitate de scriitor, cu o curiozitate mereu trează și cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naționale și sociale, care a fost Hélène Ghica”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com