Din topul ştirilor

11 11 2020 LC TOP 1

Directorul Departamentului de Ocrotire a Sănătăţii din cadrul ARS Cernăuţi, Oleg Ciornyi, a discutat cu Consulul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, chestiunile privind intensificarea colaborării între regiunea noastră şi România în domeniul medicinii, transmite ARS Cernăuţi. Părţile au convenit ca instituţia consulară să contribuie la căutarea partenerilor români pentru realizarea în comun cu specialiştii cernăuţeni a proiectelor transfrontaliere în domeniul ocrotirii sănătăţii. În afară de aceasta, medicii din regiunea Cernăuţi vor face schimb de experienţă cu colegii lor din România.

***

În decursul ultimelor 24 de ore în regiunea Cernăuţi au fost înregistrate 466 noi cazuri de îmbolnăvire de coronavirus, inclusiv în oraşul Cernăuţi – 211. În raioane cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus au fost fixate la Storojineţ – 63, Vijniţa – 60, Hotin – 29, Chiţmani – 26, Noua Suliţă – 25. În raionul Secureni s-au îmbolnăvit 3 persoane şi câte o persoană în raioanele Herţa şi Putila. S-au tratat 164 de pacienţi şi au fost înregistrate 6 cazuri letale. De la începutul pandemiei şi până în prezent în regiunea Cernăuţi de coronavirus s-au îmbolnăvit 26.301 persoane, au învins această boală 11.643 de pacienţi şi 527 au decedat.

***

În satul Marşinţi continuă construcţia podului peste râul Prut. Pe şapte din cele zece secţiuni ale podului au fost deja montate grinzile metalice, comunică Serviciul regional de drumuri. Podul constituie doar o parte a drumului Noua Suliţă – Herţa – Punctul de trecere a frontierei „Diakivţi”, de aceea concomitent cu montarea grinzilor decurg lucrările de reparare a drumului care duce spre pod, a sistemului de scurgere a apei şi de întărire a malurilor. La lucrările, care se desfăşoară în două schimburi participă 52 de muncitori şi 23  unităţi de tehnică.

***

După cum scrie ediţia Znaj.ua, de un băieţel nou-născut s-au dezis părinţii şi l-au lăsat chiar la maternitate. Lucrătorii medicali l-au pus într-un pătuc şi el permanent plângea. Şi deodată copilul a încetat să plângă. Sora medicală s-a speriat şi a alergat repede la pătuc să vadă ce s-a întâmplat cu micuţul. Şi a rămas uimită: alături de copil stătea un motan. Sora medicală a încercat să-l alunge, însă copilul nu-i dădea drumul şi începea din nou să plângă. Medicii s-au învoit să-l lase pe motan lângă copil.

Motanul şedea permanent lângă copil şi îl părăsea doar atunci,  când trebuia să  mănânce. Cu timpul s-au găsit şi doritori să-l înfieze pe copil. Însă copilul începea să plângă după motan. Erau şi de acei care doreau să-i ia pe ambii, însă motanul se împotrivea. Aşa a durat până ce nu a apărut o pereche tânără şi motanul a permis să fie luat în braţe. Pe băiat şi pe noii lui părinţi i-au condus toţi medicii de la maternitate. Aceştia erau convinşi că micuţul şi-a găsit părinţi destoinici, doar pisicile simt acest lucru mai bine decât oamenii.

„Libertatea Cuvântului” –  www.lyberti.com

 

Добавить комментарий