Din topul ştirilor

12 12 2020 LC TOP 4

În 2021 se vor împlini 10 ani de când Reşedinţa Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei (în prezent corpul central al Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi) a fost inclusă în Lista obiectivelor Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu această ocazie, la Cernăuţi vor sosi reprezentanţii Centrului de monitorizare al patrimoniului UNESCO. Misiunea din partea acestei organizaţii verifică o dată la zece ani în ce stare se află obiectivele incluse în Listă, a accentuat rectorul Universităţii cernăuţene, Roman Petryşyn, citat de molbuk.ua. În această perioadă de timp pe teritoriul Reşedinţei urmau să fie create obiective turistice: birou de turism, cafenea, chioşc cu suvenire etc., care, potrivit spuselor rectorului, vor fi deschise la anul viitor.

***

În satul Marşinţi, Comunitatea Teritorial Unită Noua Suliţă, a fost deschis un nou Ambulatoriu de  practică generală şi medicină de familie, comunică Serviciul de presă al ARS Cernăuţi. Este un edificiu confortabil, echipat cu utilaj medical modern, iar la dispoziţia medicilor a fost pus un automobil Renault Duster. La noul ambulatoriu funcţionează şi staţionarul de zi, iar la laborator pot fi testate rapid analizele la hepatita A şi B, precum şi la SIDA.

La ambulatoriu lucrează trei  medici de familie şi şase surori medicale, care deservesc 4,5 mii de locuitori ai satului.

12 12 2020 LC TOP 3

***

Principalul Pom de Crăciun şi Anul Nou al Ucrainei, împodobit pe Piaţa Sfânta Sofia din Kiev, în opinia slujitorilor clerului, nu corespunde simbolicii creştine. În vârful bradului, în locul Stelei de Betleem, care este simbolul Naşterii Domnului, a fost pusă o şapcă din basm. Tematica platoului de Crăciun din anul acesta este „Pădurea de basm” şi ea a fost propusă de Compania Folk Ukraine. Reprezentanţii companiei, la critica făcută la adresa lor, au răspuns că Steaua de Betleem neapărat va fi podoaba bradului.

12 12 2020 LC TOP 2

***

Scriitorului ucrainean din România, Ivan Covaci, i s-a acordat cea mai înaltă distincţie  a Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina – medalia „Menţiunea de onoare”. După cum scrie pe contul său de Facebook profesorul cernăuţean, Volodymyr Antofiiciuk, Ivan Covaci este un cunoscut activist public, un bun prieten al Ucrainei. El a semnat circa 20 de volume de poezii, proză şi de critică literară, în decursul a trei decenii editează revista „Vilne slovo”, care apare la Bucureşti în limba ucraineană.

12 12 2020 LC TOP 1

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий