Dumitru Scalco, fost elev al Sofiei Rotaru

26 03 2021 LC SCALCO

Astăzi Dumitru Scalco din Horbova ar fi împlinit 70 de ani. S-a născut la Bănceni, sat al lăutarilor, şi nu întâmplător, după încheierea studiilor medii la Horbova, a devenit elev al Şcolii cultural-educative din Cernăuţi, actualmente Liceul de arte „Isidor Vorobchievici”. În acea perioadă acolo activa ca profesoară de solfegiu Sofia Rotaru, viitoarea vedetă a muzicii de estradă unionale. Printre puţinii ei elevi, căci Sofia Rotaru a lucrat pe tărâm pedagogic o scurtă perioadă de timp, i-a fost discipol şi Dumitru Scalco.

Tânărul specialist în domeniul culturii, Dumitru Scalco, a primit îndreptare la baştină şi a fost numit director al Casei de cultură din Horbova, ca peste 15 ani să devină director al Şcolii de muzică pentru copii din această localitate. Acordeonist virtuos şi talentat organizator, Dumitru Scalco a creat Orchestra de instrumente populare „Valea Prutului”, mândria Horbovei, şi fanfara Şcolii de muzică. Instrumentiştii dirijaţi de Dumitru Scalco au însoţit întotdeauna evoluările Ansamblului popular coregrafic „Alunelul”. Sufletul acestui colectiv este Aurica Buzduga, conducătoarea artistică de la Casa de cultură şi sora lui Dumitru Salco. Ea nu o dată a menţionat că dansatorii horboveni sunt obişnuiţi să iasă pe scenă în ritmul melodiilor vii, interpretate de Orchestra de instrumente populare. Este o imagine deplină a artei create de geniul poporului, care dăinuie pe acest pământ şi după legile frumosului şi veşnicului. Aceasta le-a şi garantat succesul nemaipomenit al artiştilor amatori din Horbova în timpul nenumăratelor evoluări la festivalurile din raion şi regiune, pe scenele din capitala Ucrainei, din România, Polonia şi Moldova.

Lăutarul lăutarilor, Dumitru Scalco, a plecat prematur din viaţă. În ziua jubileului său, cei care l-au cunoscut şi l-au iubit îşi amintesc de el cu cuvinte bune, răsfoiesc în memorie imaginile cu chipul lui senin şi luminos, alături de muzicanţii care se luau la întrecere cu privighetorile şi ciocârliile din Valea Prutului. Horbovenii nu pierd speranţa că după încheierea acestei pandemii, la Casa de cultură va avea loc un mare concert întru pomenirea neîntrecutului lăutar Dumitru Scalco.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий