Cernăuţiul este o filă deschisă de istorie, pe care epocile şi-au pus peceţile. Certificatul de naştere al oraşului a fost întocmit în cancelaria domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, în „leatul” 1408, în a opta zi a lui Brumărel, botezat fiind ca „oraş de vamă”. Ctitorul lui, purtând împreună cu numele şi calificativul „cel Bun”, i-a hărăzit o soartă fericită de târg al neamurilor de bună credinţă şi de toleranţă proverbială.
În oraşul de vamă al lui Alexandru au fost aduşi arhitecţi cu renume mondial, care i-au dat aspect european şi nu întâmplător i se spune când „mica Vienă”, când „micul Paris”. Această comparaţie cu marile capitale europene, centre ale culturii universale, îi oferă Cernăuţiului paşaportul veşniciei.
Bijuteria arhitectonică a oraşului – fosta Reşedinţă Mitropolitană, creată de genialul Iosif Hlavka, a ajuns să ţină de patrimoniul cultural UNESCO. La pictarea frescelor din interiorul Reşedinţei a fost antrenat şi eminentul pictor român, prietenul lui Mihai Eminescu, Epimanonda Bucevschi.
La începutul secolului al XX-lea comunitatea cernăuţeană i-a invitat pe arhitecţii Ferdinand Felner şi Herman Helmer, care aveau la Viena un atelier de arhitectură şi mai multe teatre construite în Europa, să dăruiască şi urbei de pe malul Prutului un edificiu asemănător. Reprezentantul acestei firme, Iosif Schraiber, a trudit din plin ca la Cernăuţi să fie creată o capodoperă arhitectonică. La 3 octombrie 1905, în ajunul Zilei oraşului, la fost deschisă noua clădire a teatrului „întru slava, binele şi prosperarea oraşului, ţinutului şi statului”, după cum au menţionat în mesajele lor de felicitare oaspeţii de onoare. Faţada teatrului a fost înfrumuseţată cu portretele sculpturale ale mai multor oameni de artă cu renume mondial. Teatrul din Cernăuţi a fost inclus pe orbita valorilor culturale universale, alături de teatrele-gemene din Viena, Odesa şi Iaşi.
În perioada interbelică, pe piaţa din faţa teatrului, care atunci purta numele lui Vasile Alecsandri, alături de Palatul Evreiesc, a fost ridicat Palatul Naţional al Românilor, arhitect fiind nepotul lui Ion Creangă – Horia Creangă. În anul 1944 Piaţa „Vasile Alecsandri” a fost „rebotezată” în „Piaţa Teatrală”, iar Palatul Naţional al Românilor, pentru construcţia căruia din fondul Mitropoliei Bucovinei au fost alocate 40 milioane de lei, a fost transformat într-o „casă de cultură” pentru ofiţerii „armatei eliberatoare”.
Însă, schimbarea regimurilor nu poate schimba frumuseţea Cernăuţiului. Cunoscutul arhitect sovietic, A. Şciusev, a caracterizat astfel Piaţa Teatrală: „Piaţa Teatrală din Cernăuţi este cea mai frumoasă dintre micile pieţe ale Europei”.
Teatrul cernăuţean, în perioada interbelică, a avut un „frate drept” – Conservatorul. La finele anului 1924 în oraşul luiAlexandru cel Bun a fost deschis Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, fapt care a spulberat mitul că administraţia românească nu contribuie la dezvoltarea culturii. Pentru localul Conservatorului a fost aleasă o clădire privată şi dată în folosinţa Ministerului Cultelor şi Artelor al Româ- niei de atunci. În prezent ea găzduieşte Colegiul de arte „Isidor Vorobchievici”. Primul director al Conservatorului din Cernăuţi a fost compozitorul Alexandru Zirra, adus de la Iaşi. În scurta sa istorie Conservatorul din Cernăuţi a instruit circa 300 de specialişti în domeniul artei muzicale şi celei dramatice. Printre aceştia a fost cunoscutul pianist şi compozitor Roman Vlad. Acest muzician, român de origine, a trăit şi a activat în Italia,s-a stins din viaţă la vârstă înaintată, cu câţiva ani în urmă. El a fost descoperit pentru Cernăuţi de regretatul pianist, Iosif Elgiser, deţinător al medaliei de aur UNESCO.
În istorie drumu-i pe spirală. Este o lege și pentru Cernăuți. Drumul lui spiritual se aseamănă cu turlele răsucite ale Bisericii Sfântul Nicolae, construită în anii interbelici în stil brâncovean și de către arhitecți din România. Mulți o compară cu renumita catedrală de la Curteade-Argeș. Iconostasul a fost executat de pictorul-iconar din București Paul Molda și de sculptorul în lemn Grigore Dumitrescu-Lovendal. Prima dată clopotele din clopotnița bisericii, aduse din Transilvania, au răsunat la 2 noiembrie 1938. Însă, biserica a fost sfințită la 6 decembrie 1939, de Sfântul Nicolae „de Iarnă” și de atunci Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni este ocrotitorul acestui locaș de închinare, devenind o „cetate ortodoxă de necucerit” în perioada ateismului.
Toamna este benefică pentru Cernăuți, poate de aceea că în zi de toamnă el a fost pentru prima dată atestat în istorie. De la 1408 încoace majoritatea evenimentelor istorice din viața acestui „oraș de vamă” au avut loc anume toamna. E ceva semnificativ sau, pur și simplu, o coincidență. Multe evenimente trec prin vama timpului, dar am dori să revină în orașul său…Alexandru cel Bun – în chip turnat în bronz și pe un postament măreț, căci merită. Merită să-i blagoslovească viitorul prin bunul său nume.
Vasile Carlașciuc
