Energie spirituală pentru toată viața

Screenshot_5

Micuțului Luchian i se părea că un mecanism mai minunat decât moara de apă a bunelului său nu există. Acum academicianul ANATICIUC, acel băiat ingenios din Colincăuții de cândva, se bucură sincer că și el a creat ceva neobișnuit în viața sa: aparatul cosmic „Voyager- 2”, care cu cinci ani în urmă primul a ieșit în afara sistemului nostru solar, va primi încă treizeci de ani energie pentru a-și continua drumul în spațiul astral necunoscut grație elementelor inventate de fizicianul bucovinean și de colegii săi.

Calea de la o simplă moară de apă și până la programe cosmice, vorbind la figurat, înseamnă calea unui savant cu renume mondial, născut în Colincăuți (unicul sat cu populație românească din raionul Hotin), și care a creat un institut de cercetări nu undeva în centrele științifice, ci la periferie, la Cernăuți. În mijlocul acestei veri academicianul Luchian Anaticiuc și-a marcat jubileul de 80 de ani. „Sunt vechi pensionar, dar energia de creație pe care o am mă mai ține în iureșul cercetărilor și la catedra universitară”, spune despre sine sărbătoritul.

„Am văzut cum s-a tras în… cântec”

Cosmosul sufletului e mai aproape. El este brăzdat mereu de navele amintirilor din copilărie. Chipurile celor dragi sunt ca niște stele, care le ademenesc întruna. În biroul academicianului Luchian Anaticiuc sunt portretele învățătorilor săi, cei care iau decis destinul: fizicieni cu renume mondial. Iar primul este portretul tatălui său – profesor școlar.

– Pe timpul războiului tatăl meu, Ion Anaticiuc, era director de școală, unicul în sat căruia i se permitea să aibă aparat de radio, își amintește academicianul. În timp de noapte, împreună cu alți săteni, asculta știrile de pe front. Despre aceasta a aflat siguranța. Tatăl a fost arestat și dus într-un lagăr de concentrare în România, la Turnu Severin. Mama Anastasia, m-a luat de mână și am plecat și noi încolo, să fim alături de tata. Ne-am oprit în satul Butoiești, aproape de lagărul de concentrare. Regimul din lagărele de concentrare din România se deosebea radical de cel din „lagărele morții” din Germania. Tata, ca și alți deținuți, lucra la repararea drumurilor, iar în zilele de odihnă i se permitea să stea împreună cu familia. În vara anului 1944 Armata Roșie a intrat în România. Propaganda fascistă a băgat frică în populația locală, numindu-i pe ruși niște monștri. Au ajuns rușii și la Butoiești și au făcut popas la vatra jocului din sat. Localnicii, speriați, evitau orice contact cu ostașii cu stele roșii. Și iată că spre seară de pe acea toloacă s-a auzit un cântec (mai târziu am aflat că este vorba de cântecul „Iar voi, privighetori, nu deranjați somnul ostașilor…”, un cântec sufletesc). Și oamenii s-au gândit că dacă ostașii cântă asemenea cântece, nu sunt ei chiar atât de strașnici. Încetul cu încetul s-a adunat satul pe toloacă. Au adus și bucate, și vin, ospătându-i pe ostași. Desigur s-au găsit și muzicanți, au răsunat cântece. Sătenii le-au dăruit ostașilor, ca amintire și unele lucruri. Iar dimineața au sosit cei de la „Smerci”, serviciul de securitate în spatele frontului. La cinci ostași au găsit lucruri și produse alimentare de la populația locală și au clarificat aceasta ca acțiune de jaf, care atunci se pedepsea cu moartea. Chiar pe toloacă i-au pus să-și sape mormântul, i-au adunat pe oamenii din sat și în văzul tuturor i-au împușcat pe „jefuitori”. Înainte de îndeplinirea sentinței, sătenii chiar în genunchi i-au rugat pe ofițerii de la „Smerci” să-i ierte pe sărmanii ostași, căci aceștia n-au săvârșit nici o crimă.

Despre această istorie tragică Luchian Anaticiuc i-a povestit cineastului ucrainean, Oleksandr Rojen. Acesta a scris scenariul după care a fost turnat filmul.

– Am privit filmul, dar n-am rămas încântat. Autorul scenariului a introdus și alte elemente de subiect spre a aprofunda tragismul evenimentului, însă ele s-au dovedit a fi de prisos. Ce poate fi mai tragic atunci, când se trage în cântec? – s-a întrebat Luchian Anaticiuc.

Screenshot_7

În întrebarea lui am găsit o referință la regretatul regizor Emil Loteanu, autorul capodoperelor cinematografice „Lăutarii” și „Tabăra urcă la cer”, filmate pe meleagurile noastre. Am bănuit că domnul Luchian Anaticiuc crede că dacă un asemenea subiect ar fi nimerit în mâinile lui Loteanu, succesul filmului ar fi fost garantat. Referința nu-i întâmplătoare – Emil Loteanu a fost vărul lui Luchian Anaticiuc.

– În timpul filmărilor în Bucovina, l-am găzduit pe Emil Loteanu la mine acasă. A urcat prea devreme la ceruri, spune cu regret domnul academician. E înmormântat la Moscova, acolo unde-și dorm somnul de veci remarcabili oameni de cultură. Dar mă gândesc că trebuie să fac ceva pentru eternizarea memoriei lui Emil Loteanu la baștina sa, la noi în Bucovina…

„Întâlnirea cu Ioffe mi-a determinat destinul”

Luchian Anaticiuc chiar din copilărie a visat să devină om de știință. Dar să-și aleagă domeniul de activitate l-a îndrumat o carte pentru copii despre becul electric. Și acum academicianul Luchian Anaticiuc, autorul unor monografii traduse în limbi de circulație mondială, își amintește cu recunoștință despre acea carte. Becul electric, proslăvit în ea, i-a luminat și continuă să-i lumineze sufletul. A fost înmatriculat la Facultatea de Fizică a Universității cernăuțene și în anul 1960, ca student eminent, a fost trimis la o conferință științifică la Sankt-Petersburg (pe atunci Leningrad).

– Acolo am avut fericirea să fac cunoștință cu renumitul fizician Ioffe. Acesta mi-a observat capacitățile și mi-a dat un sfat părintesc: să mă preocup de termoelectrică. „Este ziua de mâine a fizicii și omenirii”, mi-a accentuat el și aceste cuvinte mi-au rămas pentru totdeauna în suflet. Ele mi-au decis destinul, recunoaște Luchian Anaticiuc.

Revenind la Universitatea din Cernăuți, tânărul Luchian Anaticiuc, blagoslovit de însuși Avram Ioffe, începe să se preocupe de termoelectrică, devenind la numai treizeci și ceva de ani doctor habilitat în științe. I se încredințează conducerea Catedrei de Termoelectrică, iar în 1991 creează Institutul de Termoelectrică. Această instituție de cercetări, de o seamă cu statul ucrainean independent, devine cunoscut în întreaga lume. Iar directorul lui, academicianul Luchian Anaticiuc, îi adună pe cei mai remarcabili oameni de știință și pe cei mai buni specialiști din 20 de țări ale lumii în cadrul Academiei Internaționale de Termoelectrică, președinte al căreia este din momentul înființării (1994) și până în prezent.

Cartea de vizită a științei ucrainene

Screenshot_6

În condițiile când statul ucrainean finanțează insuficient știința, Institutul de Termoelectrică din Cernăuți își câștigă singur existența.

– Când Statul ucrainean independent făcea primii pași, am înțeles greutățile de atunci și am plecat peste hotare, nu ca să activăm acolo, ci ca să încheiem contracte și să obținem finanțare pentru a continua cercetările la noi acasă, accentuează academicianul Luchian Anaticiuc. Elaborările noastre sunt apreciate, nu întâmplător Uniunea Europeană ne-a inclus la realizările mai multor programe cosmice. Primim permanent cereri de peste hotare, căci este recunoscută calitatea producției noastre științifice. Ne vin oaspeți din cele mai dezvoltate țări ale lumii – din SUA, Japonia, Germania, Franța, China. Dar aș dori foarte mult ca la ușa institutului nostru să bată și conducători ai întreprinderilor ucrainene cu cereri asemănătoare. Iar numărul lor să fie mai mare decât cel al concurenților lor de peste hotare.

Academicianul Luchian Anaticiuc continuă să conducă și Catedra de Termoelectrică de la Universitatea din Cernăuți.

– Denumirea ei deplină este Catedra de Termoelectrică și Fizică Medicală, ceea ce vorbește iarăși despre realizările noastre, căci inventăm și construim detalii, care se folosesc în utilajul medical, a precizat domnul Luchian Anaticiuc. Ne străduim ca studenții noștri, devenind buni specialiști, să contribuie la prosperarea patriei lor, să lucreze și să se afirme aici, în Ucraina.

În satul de baștină a lui Luchian Anaticiuc se spune că omul în viața lui trebuie să planteze măcar un pom. Poate de acea Colincăuțiul este un sat al livezilor. Academicianul Luchian Anaticiuc consideră că cea mai mare realizare a sa este crearea de către el a Institutului de Termoelectrică.

– Cum despre Compania General Electric se știe în întreaga lume, așa și despre Institutul de Termoelectrică din Cernăuți – cartea de vizită a științei ucrainene. Sunt fericit că am reușit să realizez așa ceva, a concis academicianul octogenar, dar plin de avânt tineresc.

Lasă un răspuns