GOLGOTA NEAMULUI ROMÂNESC

28 02 2021 LC GRIOR

Tot în prima decadă a lunii martie 1941, în stepele îndepărtate ale Kazahstanului nimereşte ţăranca Ana Cobelia, născută în 1892, în localitatea Stăneşti, raionul Hliboca, neştiutoare de carte, acuzată de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”.  Din acelaşi sat va fi deportată şi Leonora Cobelia, care a venit pe lume la 1922. Ea apucă drumul calvarului împreună cu consătenii: Maria Cobelia, născută în 1926; Reveca Cobelia, născută în 1896; Saveta Cobelia, născută în 1900; Traian Cobelia, născut în 1927; Vasile Cobelia, născut în 1928; Zamfira Cobelia, născută în 1932. Spre nemărginita Siberie se îndreaptă ţăranca Elena Copileţ, care a văzut lumina zilei în 1918, în Tureatca, fostul judeţ Dorohoi al României. Soţul ei, Ioan Copileţ, se afla în rândurile Armatei Române, fiind inclus de către activiştii satului în lista „trădătorilor patriei socialiste”, conform indicaţiilor comitetului raional Herţa al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. Sărmana mamă îşi ia în braţe fiul Vasile, care a apărut în această lume plină de durere şi suferinţă în anul 1941, urcă cu el în vagonul pentru vite, pus la dispoziţia băştinaşilor de către „părintele tuturor popoarelor”, prin grija lui părintească, şi porneşte în direcţia ţinutului Krasnoiarsk din Federaţia Rusă, unde micuţul va trece în lumea îngerilor. Rămâne Ioan Copileţ fără fiinţele scumpe.

Pe data de 8 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ţăranului Ştefan Cupcic, un bătrân de 73 de ani, care a văzut lumina zilei la 1868, în localitatea Tereblecea din Bucovina, fiind acuzat de autorităţile staliniste că „era rudă cu un trădător de patrie”, Împreună cu el au apucat calea chinurilor veşnice Ana Cupcic, născută în 1878; Aspazia Cupcic, născută în 1910; Gheorghe Cupcic, născut în 1910; Sergiu Cupcic, născut în 1918; Tecla Cupcic, născută în 1898; Vasile Cupcic, născut în 1900. Toţi au văzut pentru prima dată lumina soarelui în satul Tereblecea din actualul raion Hliboca.

La finele lunii iunie 1940, în satul Lunca din Ţinutul Herţei a fost instaurată straşnica dictatură bolşevică. Preşedinte al Consiliului Sătesc devine cernăuţeanul Oleksandr Lanivski, născut în 1910, membru al Partidului Comunist Român din anul 1931. Fostul ilegalist, care pentru activitatea sa subversivă a avut de suferit, hotărăşte să se răfuiască pentru obida din trecut. Prima victimă devine ţăranul Vasile Ciubotaru, născut în 1893, tatăl a doi copii minori. Lanivski înaintează organelor staliniste de represalii un denunţ, care conţine informaţii false, referitoare la adresa lui Ciubotaru. Românul este învinuit de faptul că, chipurile, în perioada interbelică a fost „agent secret al jandarmeriei române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”. Reacţia organelor bolşevice de urmărire nu s-a lăsat mult aşteptată. În ziua de 3 martie 1941, când în satul din Valea Prutului a coborât primăvara şi primele firicele de iarbă se îndreptau către soarele dătător de viaţă, în uşa casei lui Vasile Ciubotaru au bătut cu putere copoii regimului totalitar. Mâinile românului sunt ferecate în lanţuri. Rămân copiii cu ochii scăldaţi în lacrimi. Îşi rupe părul de jale scumpa-i soţie. Încep interogatoriile, torturile, nopţile de nesomn. Călăii doresc mărturii false. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, deţinutul din Lunca va fi scos din închisoarea cernăuţeană şi transferat în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă, unde batjocura comunistă va dura un an de zile. Pe data de 16 mai 1942, ajuns la capătul răbdării, vinovatul fără de vină şi-a dat sufletul. A murit de foame. În îndepărtatul Univers s-a stins steaua destinului său zbuciumat şi doar urmaşii îl vor plânge.

17 01 2021 LC GRIOR 1

Petru GRIOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий