Horbova își aplaudă actorii

Screenshot_10

Da, anume actorii, căci în cazul dat este vorba de arta teatrală, care la Horbova Herţei are o istorie de aproape șase decenii. Teatrul popular de amatori „Miorița”, unicul teatru românesc de acest gen din Ucraina, în Duminica Mironosițelor s-a prezentat în fața sătenilor cu comedia „Visuri și necazuri” de Gheorghe Timofti. Actorii, prin jocul lor firesc și inspirat, au adus o mare satisfacție spectatorilor, precum și i-au încântat pe membrii juriului de la Cernăuți. Or, spectacolul horbovenilor se înscrie în cadrul Festivalului tradițional „Primăvara teatrală bucovineană-2019”.

Specialiștii de la Direcția regională de cultură au menționat că actorii horboveni nu joacă, ci trăiesc pe scenă, nu întâmplător la spectacolul lor se adună întregul sat. O astfel de popularitate ei ar putea să aibă și în celelalte raioane românești din regiune și le-au promis ca, la început, să evolueze pe scena regională.

Actorii de la Teatrul popular „Miorița” au pregătit pentru spectacolul anului comedia „Visuri și necazuri”.

„Ea a mai fost în repertoriul nostru cu ani în urmă, însă acum pe scenă au jucat alți actori. Numai Viorel Semen a rămas neschimbat în rolul lui Tache, muzicant la clubul din sat”, precizează regizorul Maria Buzduga, lucrător emerit al culturii din Ucraina. Datorită lui Viorel Semen, șofer pe „Ambulanță”, s-a alăturat la trupa teatrală fratele său Mihail, fost militar și care după trecerea în rezervă s-a întors la baștină și și-a găsit ocupație la rețeaua de gaze. „Am gazificat satele noastre – Horbova și Bănceni, dar la teatru am găsit ceva pentru suflet”, recunoaște domnul Mihail, care s-a produs în rolul principal – al prisăcarului Enache. „Pentru mine un spectacol în limba mea maternă e ca un fagure de miere”, li s-a destăinuit actorul criticilor teatrali de la Cernăuți.

S-au isprăvit de minune cu rolurile lor actorii cu vechime Elena Jechil, șefa Bibliotecii sătești, – văduva Ioana, și Viorel Șvabu, președintele Gospodăriei „Biruința”, – milițianul Ghiță. Se orientează la actorii experimentați și tinerii – Alina Burduja, administratoare la magazinul „BUDMAX”, care s-a produs în rolul Olgăi, fiica lui Enache, Lida Mihai, vânzătoare, – în rolul Zinei, prietena Olgăi, și Vasile Capalb, meșter, – în rolul tractoristului Ion. La realizarea spectacolului și-au adus contribuția și alți tineri: Greta Spătaru, bibliotecară și metodistă, care a ales muzica, Anatolie Roman, elev în clasa a noua, căruia i-a revenit rolul de operator audio. Decorațiile pentru spectacol au fost pregătite de Tudor Lișman, directorul Casei de cultură, și de Iulian Buzduga, conducătorul Colectivului coregrafic „Alunelul”.

Actorii s-au ales cu nenumărate buchete de flori, cu cadouri și diplome din partea Comunității Teritoriale Unite Ostrița, înmânate de primarul Vasile Țurcan și de starostele de Horbova, Dan Crâșmaru. Spectatorii le-au înmânat flori și veteranilor teatrului, în numele căruia au luat cuvântul și au mulțumit doamna Elena Vorneanu, fostă regizoare, și domnul Vasile Albu, care a jucat mai mult de 50 de roluri.

Cu o singură rândunică nu se face primăvara. Însă, de ani de zile „Primăvara teatrală bucovineană” este anunțată de o singură rândunică „românească” – de Teatrul popular de amatori „Miorița” din Horbova. E timpul ca la zborul lui înalt să se alăture și alte colective teatrale din satele românești ale regiunii. În cel mai bun caz ele trebuie create și în această privință exemplul Horbovei este de neprețuit.

Добавить комментарий