Împărăteasa Austriei și blestemul frumuseții!

sisi-trei

Despre prințesa Sisi (Elisabeta de Wittelsbach) se știe că a fost soția împăratului Franz Joseph al Austriei. Istoria a consemnat-o ca pe una dintre cele mai frumoase regine din toate timpurile. Dar care a fost prețul? Imaginea dulce și veselă pe care filmul i-a creat-o împărătesei Elisabeta a Austriei, „Sisi”, în interpretarea lui Romy Schneider, avea puține în comun cu împărăteasa care suferea de bulimie și anorexie și care nu ezita să recurgă la felurite metode pentru a-și menține greutatea de 50 kilograme (la o înălțime de 1,72 m) și talia de numai 47 centimetri. Căsătorită la vârsta de 16 ani cu împăratul Franz Joseph al Austriei, obsesia ei pentru greutate a început la vârsta de 25 de ani și s-a accentuat cu cele patru sarcini. Împărăteasa lupta pe două fronturi împotriva cântarului: alimentația și activitatea frenetică. Avea o listă de alimente foarte redusă și, de câte ori era posibil, evita să mănânce în public. Mânca mai ales fileuri crude, consommé de vită, pui, căprioară și potârniche. Mare iubitoare de lapte, în călătoriile sale obișnuia să transporte vaci, capre, pentru a-l avea mereu la dispoziție. Această dietă strictă alterna cu perioade în care se îndopa cu dulciuri și prăjituri. Împărăteasa încerca să se mențină activă cât mai mult timp posibil. Făcea gimnastică și în toate palatele a pus să se instaleze spaliere și inele. Călărea timp de mai multe ore și a practicat scrima, înotul, drumețiile și ciclismul. Plimbările sale pe câmp durau câte șase ore, spre nemul­țumirea doamnelor de companie. În sălile sale de audiență nu erau scaune, iar ea se plimba în timp ce îi asculta pe vorbitori. Acest sistem de viață și-a pus repede amprenta asupra stării de sănătate. De la vârsta de 44 de ani suferea de sciatică, reumatism, nevrită și edeme cauzate de subnutriție și a devenit irascibilă. La vârsta de 50 de ani, tenul era foarte deteriorat, ca și dantura, și a început să poarte văl și să refuze portretele. Ultimele i-au fost făcute la vârsta de 30 de ani. Lua cu ea în călătorii o cutie din care nu lipseau morfina și cocaina.

Добавить комментарий