În septembrie va fi aprobată o nouă rețea de școli în regiune

8 08 F 2

În regiunea Cernăuți anul acesta a fost oprită funcționarea sau au fost reorganizate șase școli cu un număr mic de elevi. Ele erau frecventate de mai puțin de o sută de elevi. Se prevede ca în luna septembrie să fie aprobată o nouă rețea de școli, au declarat pentru Audiovizualul public la Administrația Militară Regională. În conformitate cu Legea Ucrainei cu privire la învățământul mediu, decizia despre crearea, reorganizarea sau lichidarea instituțiilor de învățământ mediu este luată de fondatorii lor, adică de consiliile sătești sau orășenești. Potrivit informației AMR Cernăuți, puterea locală a hotărât să oprească funcționarea a două școli primare din regiune. Este vorba de Școala primară Crihănești din CT Herța, unde învățau șapte elevi. Aceștia au fost trecuți la Gimnaziul din Probotești, deoarece școala nu dispune de adăpost antiaerian.  De asemenea, Școala primară Voloca, care este filială a instituției de învățământ mediu din Vașcăuți. Elevii vor fi aduși la școala de bază până în sat nu va crește numărul elevilor.

Au fost unite trei școli primare și Gimnaziul Consiliului de Orășel Putila.

În anul de învățământ 2022-2023 în regiunea Cernăuți au funcționat zece școli cu un număr mic de elevi – până la o sută.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий