Incendiu puternic într-un club din București: 38 de persoane au ajuns la spital. Clubul a ars complet

01210855-645378796-e1484991335756

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din București, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. În spitalele din capitala României au ajuns 38 de persoane, unele dintre acestea prezentându-se cu mijloace proprii la unitățile medicale, însă cele mai multe au fost aduse cu ambulanțele SMURD și SABIF — scrie Agerpres.ro

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă noaptea, în clubul Bamboo din București, acesta arzând în totalitate. 38 de persoane au fost transportate la spitalele, fiind intoxicate cu fum. Una dintre victime, intubată.

a

„În incendiul din clubul bucureştean nu şi-a pierdut viaţa, din fericire, nici un om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporţii. Reguli şi legi au fost, se pare, din nou încălcate”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Facebook.

Administratorul clubului Bamboo a ajuns, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, la Secţia 7 de Poliţie pentru a fi audiat însă bărbatului i s-a făcut rău şi a fost transportat la spital. După incendiul din club a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind făcute de Parchetul București.

aa

Avocatul patronilor clubului Bamboo a mers la faţa locului în timpul intervenţiei pompierilor, acesta precizând că s-au făcut lucrări de renovare anul trecut, instalaţiile fiind noi, şi că s-a respectat planul de evacuare. Cercetările legate de incendiu, preluate de Parchetul Capitalei.

aaa

„Până la acest moment nu au fost date declaraţii, vor merge la poliţie, vor da declaraţii (n.r. patronii clubului). Sunt lucrări care au fost făcute anul trecut, clubul a fost redeschis anul trecut. Urmează să avem un raport al pompierilor să vedem de la ce a izbucnit. Acest club a respectat toate obligaţiile legale privind căile de acces şi evacuare. A fost respectat planul de evacuare, nu au fost situaţii nefericite în care să nu fie evacuaţi”, a declarat Dumitru Badragan, avocatul patronilor clubului Bamboo.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cauza fiind instrumentată cu ajutorul poliţiştilor de la Serviciul Omoruri.

Добавить комментарий