Întâlnire de suflet în fața ecranului

Screenshot_1

La Cernăuţi şi Herţa a poposit Caravana filmului românesc. O caravană modestă, cu trei filme – unul artistic, altul de scurt metraj şi cel de al treilea – documentar. Iar publicitatea n-a putut asigura sala plină. Dar să nu dăm vina pe publicitate, ci pe obişnuinţa noastră de a vizita rar cinematografele. Cu toate acestea, merită laudă organizatorii caravanei, căci la Cernăuţi şi în localităţile româneşti din regiune lipsesc afişele filmelor româneşti, iar cei pasionaţi de arta cinematografică românească îşi satisfac cerinţele spirituale, folosindu-se de antena parabolică şi de Internet.

Dar, oricât de performantă n-ar fi tehnica, ea nu poate înlocui întâlnirea şi comunicarea „vie” cu producători, regizori, operatori, actori – numele cărora figurează în titrele peliculelor cinematografice.

Iată, în aceasta şi constă importanţa unei caravane cinematografice. Caravana cinematografică despre care vorbim a fost iniţiată de Dumitru Pohuşi din România şi de preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, Vasile Bâcu. Spectatorii cernăuţeni şi herţeni au avut şi o posibilitate unică (în cazul dat îi pot invidia chiar cei mai fideli amatori de film din România) de a se întâlni cu regizorul Dinu Tănase şi actorul Dan Condurache, nume de referinţă în cinematografia românească. În afară de aceasta, cu publicul bucovinean a discutat şi tânărul producător, Sebastian Condurache, fiul renumitului actor Dan Condurache.

După ce pe ecranul mobil de pe scena Palatului Academic din Cernăuţi au rulat filmul artistic „Portrete în pădure” (regizor Dinu Tănase şi protagonist Dan Condurache), filmul de scurt metraj „Domnul S” (starea de frământare a omului între vis şi realitate) şi documentarul „Bryan Ilie” (despre problema abandonului de copii), ambele creaţii aparţinând lui Sebastian Condurache, a urmat discuţia între cineaştişispectatori, o discuţie sinceră, caldă, care inspiră speranţa că proiectul pusla cale va aduce la Cernăuţişi în regiune alte filme româneşti, însoţite de reprezentanţi ai artei cinematografice din Patria istorică.

Dar, poate Caravana filmului românesc se va transforma într-o acţiune de amploare cum ar fi, de exemplu, „Săptămâna filmului românesc la Cernăuţi”?

În imagine: Actorul Dan Condurache şi fiul său Sebastian, regizor de cinema, pentru prima dată la Cernăuţi, în oraşul unde s-a născut mama şi bunica lor.

Добавить комментарий