Istoric: Moscova a furat de la Ucraina numele „Rossia”

eb6cc8c732910b393a58e6f6844776964ab505a2

Încercarea Rusiei de a „confiscare” al cneazului Vladimir este o manipulare ieftină, care nu are niciun temei istoric, este convins autorul unor cărţi despre istoria Ucrainei – Oleksandr Palii.

Potrivit „Obozrevateli”, comentând cu privire la „teza propagandei Kremlinului” că botezul cneazului Vladimir a avut loc pe teritoriul Crimeei, Palii a spus: „tradiţia cronicarilor spune că Prinţul Vladimir a fost botezat la sosirea să din campanie împotriva Korsun – a fost botezat în oraşul Vasilkov de lângă Kiev, atunci se numea Vasilev. Vladimir s-a născut pe teritoriul Ucrainei fiind fiul unui prinţ de origine suedeză şi al unei localnice din oraşul Liubech în regiunea Chernihiv”.

„Putin compară Crimeea cu Ierusalimul pentru a justifică astfel pretenţiile sale asupra Crimeei”, – a declarat istoricul.

El a mai spus că „Moscovia şi statul care astăzi este reprezentat de Putin, nu au nicio legătură cu Rusia Kieveană. Moscovia şi-a luat denumirea de Rusia (Rossia) la o jumătate de mileniu după moarte prinţului Vladimir. Numele de „Rusia” este de origine greacă. De ce au luat acest nume, când toată lumea ştia că Rusia – este Ucraina? Cred că au încercat să falsifice conceptul.”

„Vladimir nu a avut nicio legătură cu Moscovia şi statul rus actual. Prezenţa să pe teritoriul Rusiei a fost înregistrată o singură dată – la Novgorod. El i-a învins pe strămoşii ruşilor – viatici şi radimici, şi i-a obligat să plătească tribut Kievului. El a obligat Novgorodul să plătească tribut Kievului. Altfel spus, pentru Rusia, cneazul Vladimir are aceeaşi relevanţă că şi regii englezi în raport cu Angola”- a spus istoricul.

Amintim că, în Rusia, au avut loc manifestaţii grandioase cu prilejul comemorării morţii cneazului Vladimir, în anul 1015. Ziua memoriei este în aceeaşi cu Ziua Creştinării Rusiei, pe 28 iulie.

În viziunea preşedintelui rus, un alt Vladimir, cneazul „ar fi pus bazele creării naţiunii ruse unificate”. La o recepţie la Kremlin, Putin a declarat că Prinţul Vladimir „a deschis calea pentru construirea unui stat rus puternic centralizat.” De asemenea, preşedintele susţine că viziunea lui Vladimir „a servit drept fundament al Rusiei în calitate de stat unitar, şi că el a construit ţară pe dragostea faţă de patrie.”, notează timpul.md.

Добавить комментарий