Istoricul zilei: 19 martie — Ion Dolănescu, – unul dintre cei mai populari soliști de muzică folclorică din România  din ultimul pătrar de veac

19 03 2020 LC site DOLANESCU

La 19 martie 2009 s-a stins din viață Ion Dolănescu, vestitul interpret de muzică populară românească.

Ion Dolănescu s-a născut în 25 ianuarie 1944, în satul Perșinari, județul Dâmbovița. Îndrăgostit de cântec încă din copilărie, o asculta cu răsuflarea întretăiată pe Maria Lătărețu,   cântând la radio. Ion Dolănescu a urmat chemarea cântului popular, având ca îndrumător o mare artista, Maria Tănase.  Aceasta l-a observat pe Ion Dolănescu pe scena Casei de Cultură din Târgoviște, şi l-a încurajat să-şi urmeze cu tărie visul de a deveni un mare artist.

După moartea Mariei Tănase, destinul i-a scos în cale regina romanțelor, Ioana Radu,  cea care avea să îi devină și o bună prietenă. În anul 1966 Ion Dolănescu a absolvit Liceul din Târgoviște și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă. În  1966 el devine solist la ansamblul „Ciocârlia”.

Ion Dolănescu a cunoscut-o pe Maria Ciobanu  la ansamblul “Ciocârlia” și a format împreună cu aceasta un cuplu atât pe scenă, cât și în viața reală timp de mai mulți ani, devenind unul dintre cele mai îndrăgite duete din muzica populară românească. Din relația celor doi a luat naștere Ionuț Dolănescu, acesta din urmă călcând pe urmele tatălui ca artist de muzică populară.

Cântecele lui Ion Dolănescu ilustrează trăirile artistului, bucuria, tristețea. Toate se regăsesc în melodiile cântate de artist precum și în expresivitatea interpretării acestora.

Artistul a încetat din viață la 65 de ani, la 19 martie 2009, în urma unei afecțiuni cardiace,  fiind înmormântat la cimitirul Bellu din București.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

 

Добавить комментарий