Istoricul zilei: 26 decembrie

26 12 2021 IST 8

Anul 1557. A murit  Pătraşcu cel Bun, domn al Ţării Româneşti. A fost fiul lui Radu Paisie și domn al Țării Românești (martie 1554 – 26 decembrie 1557), succedându-l pe  Mircea Ciobanul, fratele vitreg al tatălui sau. A fost numit de istorici  „cel Bun”, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier. Pătrașcu vodă  a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioare. Au avut o fiica Maria și trei fii: Petru, căruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintilă instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574 (dar numai patru zile) și Petrașcu, zis din Cipru. Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă, ar fi avut ca fiu postum și nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga. Pătraşcu vodă  fi murit otrăvit chiar de marele vornic Socol, care ar fi avut el însuși gânduri de domnie: lucrul nu este dovedit. Cert este numai că Socol, la revenirea lui Mircea Ciobanu în ţară, se refugiază împreună cu fiul său, Radu stolnic, în Transilvania, luând cu el și vistieria defunctului: 400.000 de ducați. Este înmormântat la Mănăstirea Dealu.

26 12 2021 5 a

Anul 1825. În Rusia, la  Sankt Petersburg, are loc  revolta  decembriştilor împotriva ţarului Nicolae I. Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici. Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei. Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia şi în Orientul îndepărtat. Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva absolut neobișnuit. Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară. Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori. Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat. În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției. Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus.

26 12 2021 IST 6

Anul 1848. La Teatrul Naţional din Iaşi, Moldova, are loc premiera primei operete româneşti „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo.

Anul 1917. La Kiev s-a născut arhitectul, restauratorul, istoricul în domeniul artei şi pedagogul Iuri Aseev. Iuri Aseev (1917-2005) a fost laureat al Premiului de stat al RSSU, drept între popoare. În timpul ocupaţiei Kievului de către trupele naziste a ajutat la întocmirea documentelor necesare pentru salvarea locuitorilor oraşului. A fost coautorul restaurării mai multor catedrale din Kiev şi Cernighiv, precum şi a Porţii de Aur din capitala Ucrainei.

26 12 2021 IST 4

Anul 1989. Revoluţia Română din 1989.  Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.

26 12 2021 IST 7

Anul 2004. A avut loc votarea repetată a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Ucraina. Primul tur s-a desfăşurat la 31 octombrie şi nici unul dintre candidaţi n-a întrunit 50 la sută din sufragii pe a-şi asigura victoria.  La 21 noiembrie a avut loc al doilea tur al alegerilor între candidaţii-lideri – Viktor Iuşcenko, reprezentantul opoziţiei, şi Viktor Ianukovyci, Primul ministru. Comisia Electorală Centrală l-a anunţat învingător pe Viktor Ianukovyci. Rezultatele scrutinului au fost atacate, iar criza politică a dus la „Revoluţia portocalie”. În cele din urmă, Curtea Supremă a Ucrainei a anulat rezultatele oficiale şi a fixat votarea repetată a celui de-al doilea tur al alegerilor. În rezultatul votării din 26 decembrie, învingător al alegerilor prezidenţiale a fost declarat Viktor Iuşcenko, el întrunind 52 la sută din sufragii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий