Istoricul zilei: 26 octombrie

26 10 2021 IST 4

Anul 1624.  S-a născut Dosoftei (numele monahal al lui Dimitrie Barilă), mitropolit al Moldovei. Cunoscând elina, latina, slavona, poloneza şi ucraineana, traduce în româneşte „Psaltirea pre versuri tocmită”, prima operă în versuri tipărită în româneşte.   Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (1624-1693), cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.

26 10 2021 IST 5

Anul 1673. S-a născut Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, personalitate culturală polivalentă, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz, autor de lucrări de istorie, orientalistică şi muzicografie. Dimitrie Cantemir (1673-1723) a fost domn al Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711).  Lucrarea sa „Descrierea Moldovei” cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol, a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a câştigat recunoaşterea europeană, prin lucrarea „Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745).

26 10 2021 IST 6

Anul 1802.  Pe teritoriul actual al României are la ora 12:55 un puternic cutremur de pământ, cu epicentrul în zona Vrancea şi o durată de 2 minute și de 30 de secunde. A fost un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 – 8,2 grade pe scara Richter, cel mai puternic cutremur vrâncean care a fost înregistrat, fiind simțit din Moscova până în Istanbul, Insula Creta şi Marea Egee. În București s-au prăbușit turlele bisericilor, iar Turnul Colței s-a rupt de la jumătate, prăbuşindu-se peste un vânzător ambulant.

Turnul Coltei Bucuresti 1841, gravura dupa un desen de C. Doussault
Turnul Coltei Bucuresti 1841, gravura dupa un desen de C. Doussault

Anul 1949. S-a născut Leonida Lari (Liubov Iorga), cunoscută poetă şi politician din Basarabia. Leonida Lari (1949- 2011) a fost  militantă activă pentru reunirea Basarabiei cu România. A fost redactor la revista „Literatura şi Arta” şi redactor-şef al primei publicaţii în grafie latină din Republica Moldova – „Glasul Naţiunii”. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS, membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova, deputat în Parlamentul României în trei legislaturi. Este autoarea a 24 de volume de poezie şi proză, precum şi traducător din marea poezie universală. A fost cetăţean de onoare al oraşului Bacău şi Cavaler al Ordinului Republicii. De-a lungul carierei sale a obţinut numeroase premii, printre care premiul „România Mare”, Premiul „Flacăra, Totuşi iubirea”, premiul Academiei Române pentru poezie „Mihai Eminescu”.

26 10 2021 IST 9

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий