Istoricul zilei – 3 iulie: evenimente şi personalităţi

3 07 IST 1

La 3 iulie 1460  Ștefan cel Mare a confirmat negustorilor lioveni privilegiul comercial din 1434. Privilegiul mare (inițial), primit anterior de la domnul Moldovei, Ștefan al II-lea în 1434, a fost confirmat printr-un hrisov acordat după ce „ne-am sfătuit cu toți boierii noștri”, cuprinzând și stipulații protecționiste pentru negustorii autohtoni. A fost reconfirmat la 25 ianuarie 1462.

La 3 iulie 1850 apare la Iaşi publicaţia bisăptămânală „Zimbrul”, tribună unionistă, care va fuziona mai apoi cu „Steaua Dunării”, publicaţie a lui Mihail Kogălniceanu. Publicația s-a numit astfel între 3 iulie 1850 și 21 februarie 1852 și între 17 ianuarie 1855 și 10 septembrie 1856. Între 1 noiembrie 1858 și 30 decembrie 1858, a apărut sub titlul „Zimbrul și Vulturul”.

3 07 IST 2

În ziua de 3 iulie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” (pe temeiul plebiscitului din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunţaseră asupra unei Constituţii „sui generis”, numită atunci statut). Adoptat   după „lovitura de stat” a lui  Cuza, a fost în fapt prima Constituţie a României. A fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1866. Această reformă constituţională a permis înfăptuirea reformei agrare  prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ. A fost o reformă fundamentală pentru modernizarea tânărului stat român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

3 07 IST 3

La 3 iulie 1883 s-a născut Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană. Originar din Praga, Franz Kafka (1883-1924) a fost un reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului şi suprarealismului. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele „Procesul”, „Castelul” şi „America.  Franz Kafka a influențat scriitori precum Jorge Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Gabriel Garcia Marquez.   Publicul german l-a descoperit abia după episodul nazist, iar Cehia după relaxarea cenzurii comuniste din anii 60.

3 07 IST 4

La 3 iulie 1988 a  fost finalizată construcţia  Podului Fatih Sultan Mehmet din Istanbul, Turcia. Este a doua conexiune între continentele Europa şi Asia peste Bosfor.

3 07 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий