Ivan Derda: „Comunicând prin cultură ne îmbogățim reciproc”

28 05 2020 LC site DERDA 3

La 28 mai și-a sărbătorit ziua de naștere solistul Filarmonicii Regionale „D. Gnatiuk”, docentul Catedrei de Muzică a Universității Naționale „Iu. Fedkovyci” din Cernăuți, Ivan Derda, artist al poporului din Ucraina.

Ivan Derda desfășoară nu numai o activitate concertistică amplă, este compozitor și are mai multe cicluri de cântece, scrise pe versurile distinșilor poeți din Ucraina și din ținutul nostru bucovinean.  În anul curent Ivan Derda a lansat un cântec, compus de el pe versurile poetului român din Cernăuți, Mircea Lutic, consacrate lui Mihai Eminescu.

Ca activist public și ambasador al cântecului ucrainean, Ivan Derda foarte des este invitat de comunitățile ucrainene din Moldova și România.

Menirea sa de artist îl poartă des și pe puntea spirituală care unește Ucraina şi România. Este primul ucrainean, care în Casa-muzeu „Mihai Eminescu” din Ipotești, a interpretat în limba română romanța „De ce nu-mi vii” pe versurile poetului național al românilor.

– Colaborarea mea cu România a început în anul 1997, accentuează maestrul. Și acum îmi amintesc cum am participat la Festivalul internațional de la Tulcea. De atunci am îndrăgit România și legăturile mele cu ea nu s-au întrerupt. Dar și comunitatea ucraineană, Uniunea Ucrainenilor din România mă așteaptă cu cântece noi. Particip mai la toate sărbătorile lor. Dar mai ales la acțiunile de omagiere a poetului național al ucrainenilor, Taras Șevcenko, la diferite festivaluri și concursuri. Pentru aceasta le sunt recunoscător conducătorilor Uniunii Ucrainenilor din România, ambasadorilor Ucrainei care au reprezentat-o, la timpul lor, la București.

Comunicând prin cultură ne îmbogățim reciproc, or, unde este cultura, acolo este și pace, și prosperare, și bună înțelegere. Faptul că am cântat în Casa unde s-a născut Eminescu, lângă pianul de care el s-a atins cu mâinile lui de copil, constituie o pagină luminoasă în biografia mea de creație. Această Casă-muzeu are o aură deosebită. Am avut impresia că mă aflu într-un templu, într-un loc sfânt. O astfel de atmosferă ne face sufletul mai mărinimos.

Redacția ziarului online „Libertatea Cuvântului” îl felicită cordial pe maestrul Ivan Derda cu prilejul zilei de naștere, dorindu-i multă sănătate și o activitatea fructuoasă pe scenă și, în genere, pe tărâmul muzical. La mulți ani fericiți!

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 28 05 2020 LC site DERDA 2 28 05 2020 LC site DERDA 4 28 05 2020 LC site DERDA 5

 

Добавить комментарий