Jandarmii fălticeneni efectuează o vizită de lucru în regiunea Lviv

30-1-e1524653291563

Ca urmare a invitației trimise de general-locotenent Mykola Balan, adjunct al Comandantului Gărzii Naționale din Ucraina, o delegație a Jandarmeriei Române, formată din colonel Mădălin Franciuc și maior Adrian Dăscălescu, ambii din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareș Fălticeni, județul Suceava, efectuează o vizită de lucru la Centrul de Pregătire pentru Subofițeri de la Zolochiv, regiunea Lviv, al Gărzii Naționale din Ucraina, în perioada 23-28 aprilie.

Scopul vizitei este de a analiza aspectele concrete ale cooperării bilaterale cu structura de pregătire din cadrul G.N.U. vizând dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre structurile cu atribuții în domeniul pregătirii personalului din cadrul celor două instituții similare.

Activitatea își propune să contribuie la diversificarea schimburilor de experiență dintre cele două instituții, dată fiind participarea, până  în prezent, a 43 de cadre ucrainiene la cursuri, antrenamente, ateliere de lucru și schimburi de experiență la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, în cadrul Proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea Gărzii Naționale din Ucraina” .

În acest context, instituția ucrainiană a solicitat Jandarmeriei Române sprijin în vederea transferului de expertiză în domeniul de referință și dezvoltarea centrelor de pregătire ale G.N.U., având în vedere procesul de reformă în curs în domeniul recrutării, formării inițiale și continue în școli și centre de pregătire.

31-1-e1524653359319

Добавить комментарий