Kasianov: Rusia poate testa eficienţa articolului 5 al Cartei NATO

Kasianov  Rusia va testa

Kasianov  Rusia va testaÎntr-un interviu acordat revistei franceze „Politique Internationale”, Mihail Kasianov, fostul premier rus și co-președinte al RPR-Parnas, a împărtășit punctul său de vedere cu privire la situația actuală din Ucraina și a făcut o evaluare a politicii lui Vladimir Putin.
Potrivit lui Kasianov, toate deciziile luate de Vladimir Putin sunt dictate de dorința sa de a se menține la putere cu orice preț. Președintele rus este conștient de faptul că modelul de stat pe care l-a creat – o încrucișare între „democrația dirijată” și „capitalismul de cumetrie” – nu contribuie la creșterea economică. Pentru ca oamenii să nu-i ceară socoteală, sunt necesare victorii prestigioase la nivel internațional. În plus, este nevoie de un inamic pe care să poată fi transferată responsabilitatea pentru toate problemele din Rusia. Țapul ispăşitor este Occidentul. În cazul în care „Occidentul nu-l va pedepsi pentru agresiunea împotriva Georgiei și Ucrainei, el va merge chiar mai departe. De exemplu, următoarea țintă a sa poate deveni Transnistria, sau poate va testa eficienţa celui de-al cincilea articol al Cartei NATO”, a declarat fostul premier rus. Occidentul ar trebui să dea Ucrainei arme defensive pentru a asigura securitatea și integritatea teritorială a țării, subliniază politicianul rus.

Добавить комментарий