Kravciuk: Ucraina cu arme nucleare seamănă cu o maimuţă ce ţine în mână o grenadă

kravchuk_2

Autorităţile ucrainene au adoptat c decizie absolut corectă de a renunţa la arme nucleare. Ucraina cu arme nucleare seamănă cu o maimuţă ce ţine în mână o grenadă. Declaraţia în cauză a fost făcută de primul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, într-un interviu acordat ziarului „Gordon». „Ucraina cu arme nucleare, care nu dispunea de sisteme de control, de reproducere şi de
testare, se asemăna cu o maimuţă care apasă pe cuiul grenadei… Cu armele nucleare nu e de glumit», a menţionat L. Kravciuk. De asemenea, fostul preşedinte a declarat că nu regretă această decizie, pentru că ştie precis că armele nucleare nu pot fi folosite în Europa.

După căderea Uniunii Sovietice, Ucraina independentă s-a trezit în postura de a fi a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franţei şi ale Chinei luate împreună. La 5 decembrie 1994, în Ungaria, la Budapesta, Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia au semnat un Memorandum privitor la dezarmarea nucleară a Ucrainei, precum şi garantarea
securităţii, independenţei şi integrităţii sale teritoriale. Prin acest tratat, Ucraina a renunţat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său, care au fost transferate către Federaţia Rusă. în schimb, Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia s-au obligat să respecte independenţa, suveranitatea şi frontierele existente ale Ucrainei, de a se abţine de la ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei politice a Ucrainei şi că nici una dintre armele lor nu vor fi folosite vreodată împotriva Ucrainei decât pentru auto-apărare sau în alt mod, în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, etc.

Documentul a fost semnat de Bill Clinton (preşedintele SUA), John Major (premierul
Marii Britanii), Boris Elţin (preşedintele Rusiei) şi Leonid Kucima (preşedintele Ucrainei). Primul transport de arme nucleare din Ucraina în Rusia s-a făcut cu trenul, în martie 1994. între 1994 şi 1996, un număr de 1.900 de focoase nucleare au fost transferate din Ucraina pe teritoriul Rusiei, pentru a fi distruse. în urma semnării Tratatului de la Budapesta, din 1994, SUA, Marea Britanie şi Rusia au devenit garanţii suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statului ucrainean. Anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia şi evenimentele din Estul Ucrainei, au arătat că acest Memorandum s-a dovedit a fi unul formal, încălcat chiar de unul dintre statele-garante, respectiv de Federaţia Rusă.

Добавить комментарий