Vasile LEVIŢCHI
ÎNCĂ O TOAMNĂ
Pasăre, pasăre,
ştiu că ţi-i sufletul greu
când mă deprind a te pierde,
e prea-nsingurat codrul meu
şi prea puţin verde.
Anotimp cu rod mult
şi cu despărţiri,
crângul de cântec, creanga de frunze,
eu – de povara durutei iubiri,
inima iarăşi –
de multele-ndemnuri ascunse.
Pasăre prinsă de reci presimţiri,
cu aripi în tremur,
cu ochi duşi-nălucă,
o fi vrând nostalgia ne-mplinitei iubiri
pe alte meleaguri iar să te ducă.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com