Liderii de la Berlin şi Paris caută să-i spună lui Putin adevărul despre războiul din Ucraina, străduindu-se să-l convingă să oprească vărsările de sânge

9 04 2022 IN 2

Olaf Scholz a explicat că el și Emmanuel Macron îl sună pe Putin pentru a-i spune adevărul despre războiul pe care dictatorul însuși l-a început împotriva Ucrainei: politicienii presupun că lui Putin nu i se comunică adevărul, transmite Ukrinform cu referire la Canalul 24. „Profităm de ocazie pentru a-i transmite lui Putin adevărul despre numărul soldaților ruși morți”, a accentuat Scholz. El a adăugat că lui Putin i se spune că războiul va avea consecințe uriașe pentru armata rusă, amploarea distrugerii armelor rusești care nu vor mai fi utilizabile și că planurile sale nu merg așa cum și-a dorit el. „Aceasta este o informație pe care, probabil, nu o primește din cercul său interior”, presupune Scholz.

Cancelarul german a adăugat că Președintele francez, Emmanuel Macron, de asemenea, negociază cu Putin, încercând să-l convingă să pună capăt imediat războiului din Ucraina și să retragă trupele de pe teritoriul ucrainean.

Cu toate acestea, cel mai probabil e că Putin știe despre acțiunile trupelor ruse și dă ordine criminale. În special, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitrii Peskov, a spus că Rusia a recunoscut pentru prima dată că trupele ei au suferit pierderi semnificative în războiul din Ucraina. De asemenea, mass-media a scris în mod repetat că Putin urăște NATO și Ucraina și îi lovește în mod deliberat pe ucrainenii pașnici.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий